Ministerul Justiţiei a iniţiat un proiect care prevede că expertizele criminalistice din procese pot fi făcute şi de laboratoare private acreditate, nu doar de Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică, potrivit Realitatea TV.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus că a trimis, luni, proiectul de lege către Consiliul Superior al Magistraturii, spre avizare, urmând ca de acolo să ajungă la Guvern şi apoi în Parlament.
Astfel, monopolul instituţiei statului va fi eliminat, a explicat Predoiu, care a adăugat că până acum expertizele erau elaborate doar de Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică, instituţie a statului. În consecinţă, justiţiabilii vor putea, după adoptarea legii, să apeleze la orice laborator privat de expertiză, acreditat de Ministerul Justiţiei.
Pe 1 iunie Cătălin Grigoraş, până de curând singurul specialist din România în expertiza vocii şi a vorbirii a declarat, pentru NewsIn, că ţara noastră duce lipsă de experţi, pentru că aceştia au nevoie de o pregătire solidă şi de un background consistent, iar aici nu sunt susţinuţi.
Grigoraş a specificat, la acea dată, că specialiştii nu ar trebui să fie angajaţi ai statului. Cătălin Grigoraş a fost singurul expert criminalist cu specialitatea "expertiza vocii şi a vorbirii" de la INEC, până în luna mai când, potrivit declaraţiei sale, a plecat cu acordul ambelor părţi.
Ministerul Justiţiei a iniţiat un proiect care prevede că expertizele criminalistice din procese pot fi făcute şi de laboratoare private acreditate, nu doar de Institutul Naţional de Expertiză Criminalistică, potrivit Realitatea TV.
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus că a trimis, luni, proiectul de lege către Consiliul Superior al Magistraturii, spre avizare, urmând ca de acolo să ajungă la Guvern şi apoi în Parlament.
Astfel, monopolul instituţiei statului va fi eliminat, a