Japonezii de la NEC au adus la MWC 2013 un dispozitiv cel puţin ciudat şi care face tranziţia de la telefon mobil inteligent la tabletă. Smartphone-ul are două ecrane pliabile, care se pot uni pentru a mări dimensiunea.
Producătorul a lansat un smartphone cu Android, numit Medias, împreună cu furnizorul japonez de telefonie mobilă NTT DoCoMo. Practic, dispozitivul are două ecrane într-unul singur, care pot fi folosite în paralel sau pot fi folosite ca un mare ecran pentru multitasking.
Astfel, se poate deschide aplicaţia de mesagerie pe lat, pentru a scrie cu un ecran şi a vizualiza mesajul pe display-ul superior. La Barcelona, playtech.ro a avut primul contact cu acest telefon.
Ecranele sunt de tip qHD, cu o rezoluţie de 960x540, cu dimensiune de 4,3 inci. În momentul când ele sunt folosite în paralel, rezoluţia ajunge la 960x1080 de pixeli.
Procesorul pus de producător în telefon este un Qualcomm Snapdragon de 1,5 Ghz şi memoria internă este de 1 GB. Bateria va fi de 2.100 de miliamperi, iar sistemul de operare va fi un Android 4.1.
Puteţi vedea mai multe detalii cu telefonul în video-ul de mai jos de la playtech.ro.