Mesajul a fost trimis. Multumesc!

“României îi lipseşte un sistem real de integrare a persoanelor cu dizabilităţi”

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 9 august 2010 ·

Yannis Varadakastanis este preşedintele Forumului European al Dizabilităţii (EDF). Acesta a declarat într-un interviu recent că României îi lipseşte un sistem real de integrare în economia socială a persoanelor cu dizabilităţi. Însă, a mai precizat că ţara noastră nu este singura din Uniunea Europeană cu acest deficit.

Interviu realizat în colaborare cu Voci pentru România

În calitate de preşedinte EDF, care consideraţi că sunt cele mai importante realizări în ceea ce priveşte misiunea principală a EDF-ului, de monitorizare a noi legislaţii a Uniunii Europene în materie de dizabilitate?

Yannis Varadakastanis: Este foarte important ca persoanele cu dizabilităţi de peste tot să fie informate despre Forumul European al Dizabilităţii, despre scopurile, realizările şi obstacolele pe care le întâmpină. Forumul European al Dizabilităţii a luat fiinţă în 1997, deci este o organizaţie care nu are mai mult de 13 ani vechime.

EDF-ul a fost înfiinţat cu scopul de a crea o organizaţie-umbrelă pentru toate organizaţiile naţionale pentru persoanele cu dizabilităţi şi familiile lor din Uniunea Europeană. Pe atunci Uniunea Europeană avea 15 state membre, astăzi are 27. EDF a avut foarte mult succes în privinţa creării şi consolidării mişcării Europene a dizabilităţii, atât în practică, cât şi în substanţă, dar şi în organizarea şi realizarea unor campanii pentru promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi la nivelul Uniunii Europene. Când noi ne-am început activitatea, nu existau referinţe la termenul dizabilitate, în tratatele Uniunii Europene.

Primul mare succes sub acest aspect l-am avut în iunie 1997, odată cu Tratatul de la Amsterdam, prin Articolul 13 referitor la Non-Discriminare. Aceasta menţiune a fost foarte importantă pentru că a pus bazele unui cadru necesar pentru a propune iniţiative legislative şi implicit pentr

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Klaus Iohannis începe o vizită de lucru în SUA/ El va fi primit, la Casa Albă, de Joe Biden şi îi va fi decernat premiul Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024/ Întrevedere cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor

News.ro acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis începe, marţi, o vizită de lucru în Statele Unite ale Americii, el urmând să fie primit, la Casa Albă, de preşedintele SUA, Joe Biden. Discuţiile dintre cei doi şefi de stat vor viza şi situaţia din Ucraina şi din bazinul

Emmanuel Macron şi Xi Jinping cer un "armistiţiu olimpic" la nivel mondial pe durata Jocurilor Olimpice de la Paris

Mediafax acum 7 ore
Preşedintele Chinei, Xi Jinping, şi preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, au făcut apel la "un armistiţiu" în Ucraina şi în alte conflicte globale în timpul Jocurilor Olimpice de la Paris. Macron i-a mulţumit omologului său chinez pentru că i-a sus

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 11 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Un mort şi 47 de muncitori prinşi sub dărâmături, în Africa de Sud, în urma surpării imobilului în construcţie al unui supermarket de cinci etaje şi parcare subterană, la George. În clădire se aflau 70 de oameni. 22 de persoane, spitalizate, unele ”rănite grav”

News.ro acum 8 ore
O persoană a murit, iar alţi 47 de muncitori erau blocaţi luni sub dărâmături, în urma surpării unui imobil aflat în construcţie, la George, un oraş situat pe coasta sud-africană la peste 400 de kilometri est de Cape Town, anunţă municipalitatea, re

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 11 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum 9 ore
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 11 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Moscova amenință Londra cu represalii, dacă Ucraina va ataca teritoriul rus cu arme britanice

Wall-Street.ro acum 12 ore
Rusia a avertizat Marea Britanie căm dacă Ucraina va folosi arme britanice pentru a ataca teritoriul rus, cum a sugerat ministrul britanic de externe David Cameron, Moscova ar putea riposta prin atacuri asupra instalaţiilor şi echipamentelor militar

Reprezentanții UE nu au ce căuta la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, susține șeful diplomației europene Josep Borrell

Ziare.com acum 12 ore
Reprezentanții UE nu ar trebui să fie la ceremonia de reînvestire a preşedintelui rus Vladimir Putin, care se va desfăşura marţi, 7 mai, la Moscova, iar cel care se opune este șeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat luni, 6 mai, un pur

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum 8 ore
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/27°
mie.

13°/19°
joi

12°/15°
vin.

10°/18°
Iasi
acum

13°
mar.

13°/27°
mie.

8°/16°
joi

9°/18°
vin.

8°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
vin.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
mar.

10°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/13°
vin.

6°/17°
Timisoara
acum

12°
mar.

12°/23°
mie.

12°/20°
joi

11°/17°
vin.

11°/18°