Mesajul Revoluţiei a fost transmis către popor de însăşi instituţia care exprimase, până atunci, în cea mai mare măsură, supunerea oarbă şi supralicitarea cultului personalităţii. Televiziunea Română a devenit liberă odată ce şi-a pus cu brasarda tricoloră şi nu a pregetat să se pună în totalitate la dispoziţia noilor autorităţi. Vechile reflexe se corectează greu, iar percepţia tradiţională n-a fost şocată de fenomen. Abia când s-a descifrat enorma influenţă pe care putea să o exercite televiziunea, s-a declanşat şi bătălia politică pentru acapararea ei. Sloganul „ Aţi minţit poporul cu televizorul” a făcut carieră şi obsesia manipulării a însoţit sistematic mesajele micului ecran. Instituţia din Dorobanţi a devenit teatrul unor confruntări cu tentă sindicalistă, iar programele televiziunii au început să poarte amprenta opţiunilor personale ale realizatorilor. Monopolul statului pe unde a durat însă doar până prin 94, când breşa deja făcută de SOTI, a fost lărgită de apariţia primelor canale private: Tele7abc, PRO TV, Antena 1. În Dorobanţi, asediul „ştirilor” a rămas o constantă până când s-a produs schimbarea politică. Atunci s-au schimbat şi ştirile, iar televiziunea publică a reflectat cu fidelitate abia acum ceea ce făcea fosta opoziţie, ajunsă a putere. De atunci încoace, fiecare schimbare politică a implicat şi schimbări la vârful televiziunii publice care, chiar în condiţiile scăderii audienţei, a rămas importantă. Punerea sa sub controlul unui consiliu de administraţie algoritmic n-a făcut decât să întărească controlul politic. Valentin Nicolau a fost primul director general care a încercat să limiteze expunerea preferenţială a puterii. A fost demis chiar de cei care l-au numit. După interludiul cvasi-penibil al „copilului teribil” Giurgiu, dat şi el afară de cei care-l puseseră, dar pentru incompetenţă, a fost numit un politician sută la sută: Sassu. Cei t