5300 de RON este suma pe care am platit-o astazi pentru asigurarile de sanatate. Acopera, e drept, 2 ani plus cateva luni din 2008 cand, desi nu eram in tara si nu aveam venituri impozabile, se pare ca trebuia sa platesc. E mult, e putin?
Mie mi se pare enorm fata de ceea ce primesc de acesti bani. Adica fix nimic. Sau, nu. Primesc dreptul de a intra intr-un spital de stat pentru ca, o data intrata, buzunarele incep sa ti se goleasca cu repeziciune. Din experienta mea recenta – pe care o regret si pentru care mi-am facut milioane de procese de constiinta – o nastere intr-o maternitate de stat te duce undeva la 2800, 3000 de ron.
Nimeni nu cere explicit, insa toti asteapta si in niciun caz nu refuza. De la doctori, moasa, anestezist si pana la asistente, infirmiere, brancardieri si chiar portar, toti iti sugereaza ca ar trebui sa nu le ignori buzunarele larg deschise.
Limbajul corpului este unul complex, iar pentru un neinitiat in tainele violentei actului medical intr-un spital de stat este de-a dreptul confuzant. Asa ca, intre doua contractii care abia te mai lasa sa repiri, la o privire mai insistenta a moasei, cu mainile transpirate si tremurande, ajungi sa-i impingi in buzunar moasei “garantia” sau “promisiunea” unui comportament cat de cat uman.
Ti se sopteste ca nu trebuia, ca nu era nevoie, insa banii raman adanciti in buzunar, si, hocus pocus, glasul se inmoaie, vorba se indulceste, ochii se imbuneaza si, cel mai important, intrebarile nu mai raman fara raspuns. Din aceasta perspectiva, pentru mine, contributia la sanatate este echivalentul unui bilet de intrare intr-un club exclusivist, cu practici sado-masochiste.
Aveti dreptate d-le Ministru Nicolaescu, banii pe care i-am platit eu astazi nu sunt o asigurare, ci un bir, abuziv, neconsimtit si injust. Daca reprezentau o asigurare, se presupune ca de