Gastrita este o afecţiune inflamatoare a mucoasei stomacului şi se manifestă prin disconfort în partea superioară a abdomenului. Iată ce remedii din plante există pentru această problemă. Criza de gastrită poate fi favorizată de o serie de factori: băuturi alcoolice, sucuri acidulate, alimente bogate în grăsimi sau în condimente, prea multe ţigări, administrarea unor medicamente cu efect acid, un program alimentar dezordonat. Stresul este, de asemenea, un factor declanşator al crizelor de gastrită, deoarece starea de încordare produce contracţii ale stomacului şi o creştere a secreţiei gastrice acide.
Obligeana are efecte calmante
Principala formă sub care se foloseşte obligeana este infuzia preparată din rădăcina plantei. Infuzia se prepară dintr-o linguriţă rasă de plantă, bine uscată, şi 250 ml de apă clocotită. După o infuzare de 15 minute, ceaiul se bea călduţ. Timp de o lună, se consumă câte două căni de ceai pe zi.
Remediul administrat astfel are efect calmant, antispastic şi antiseptic. Dacă durerile reapar, atunci când bolnavul „uită”de regim, se foloseşte pulberea de obligeană (câte o jumătate de linguriţă de trei ori pe zi) asociată cu infuzie de coada calului (preparată dintr-o linguriţă de plantă şi o cană cu 250 ml de apă clocotită), care reduce aciditatea gastrică şi calmează durerile intense.
Cicatrizant cu aloe vera şi ulei de măsline
Un remediu pe bază de aloe vera se prepară dintr-un pahar de suc de aloe strecurat, amestecat cu o jumătate de pahar de miere de albine polifloră şi cu tot atât ulei de măsline. Preparatul se pune într-o sticlă închisă la culoare, care se leagă foarte bine la gură. Apoi sticla se pune într-un vas cu apă care fierbe încet în bain marie, timp de trei ore. După ce se răceşte, preparatul se păstrează la rece. Din acest leac se consumă câte trei lingu