Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Motoare şi fete frumoase la Salonul Moto din Romexpo

Publicat in Adevarul, sâmbătă 24 aprilie 2010 ·

Vizitatorii Salonului Moto au admirat atât motoarele puternice expuse în cele patru pavilioane Romexpo, cât şi nurii fetelor de pe lângă ele.

Cele mai vizitate standuri au fost cele ale producătorilor BMW şi Harley Davidson. La aceste standuri se găsesc şi cele mai scumpe exponate, o motocicletă BMW K 1300 GT, în valoare de 20.000 de euro, şi un Harley Davidson Screamin Eagle, de 27.000 de euro. „Screamin Eagle se fabrică în serie limitată. Are un motor de 1.800 de centimetri cubi, cu 200 de centimetri mai mare faţă de unul normal. În ultimii doi ani, au fost vândute patru modele în România“, a spus Marcel Chiva, director de vânzări Harley Davidson Bucureşti.

Chiar dacă nu este nici cel mai scump şi nici cel mai rapid, modelul Road King Classic a atras cele mai multe priviri datorită culorii, un electrizant albastu metalizat, şi a liniei clasice. „Nu sunt motociclist şi nici n-am de gând să îmi iau motocicletă, dar îmi plc şi am venit să le admir. Până acum, cel mai mult mi-a plăcut Road King-ul de la Harley şi fetele de pe celelalte motoare”, a zis amuzat Robert, unul dintre vizitatori.

Cu motocicleta pe o roată

În faţa intrarării în pavilionul 15, amatorii de senzaţii tari au posibilitatea de a învăţa să meargă cu motocicleta pe o roată. Tariful este de 100 de lei pentru zece minute. În acest timp, Costi, cunoscut printre motociclişti drept Papuc îi învaţă pe doritori să meargă pe o roată. „Este doar pentru motociclişti care au deja câteva noţiuni. Ideea este să ştii în ce moment să tragi de ghidon şi cum să îţi menţi echilibrul”, a explicat Papuc.

În cadrul celei de-a opta ediţie a Salonului de Motociclete, Accesorii şi Echipamente Bucureşti sunt găzduite mai multe evenimente, printre care prima expoziţie din România de biciclete şi accesorii. Pasionaţii au ocazia să vadă şi una dintre cele mai scumpe biciclete din Român

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 2 ore
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Horoscop pentru duminică, 05 mai 2024. Cum va fi prima zi de Paște pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec In weekend, rezervă-ți momente numai pentru tine si activitatile dragi sufletului tau. Plimbă-te prin locurile preferate, alcatuieste planuri personale si profesionale noi, înoiește-ți garderoba, opereaza o schimbare in înfățișarea ta si in s

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 31 minute
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 2 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum o ora
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 2 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Când se întorc elevii la școală după vacanța de Paște

Gandul acum o ora
Elevii și preșcolarii se vor întoarce la cursuri pe data de 8 mai, după Sărbătorile Pascale. În ultimul modul al anului școlar 2023-2025, cel cu numărul 5, elevii vor reveni la cursuri de luni, 8 mai 2024 până vineri, 21 iunie 2024. Vacanța mate va

O femeie din Vaslui a fost lovită mortal de o mașină în noaptea de Înviere, în drum spre biserică

Ziare.com acum o ora
Femeia în vârstă de 85 de ani a murit, în noaptea de Înviere, după ce a fost lovită de o mașină pe drum spre biserică. Aceasta mergea la slujba de Înviere în localitatea vasluiană Vulturești. Accidentul a avut loc înainte de miezul nopţii, în locali

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum o ora
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Vremea

București
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

19°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

20°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°