Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala generală nr. 4 are sală ultramodernă de sport

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 28 iulie 2010 ·

Cu o investiţie privată de 700.000 de euro, această şcoală generală are la dispoziţie o sală de sport

Lângă Şcoala Generală nr. 4 din cartierul Răcădău, pe strada Jepilor, a fost construită o sală de sport care va fi folosită în timpul anului şcolar de către elevii acestei unităţi, până la orele 14.00, după care orice braşovean va putea să închirieze terenul pentru a juca fotbal pe teren artificial. Construcţia a fost realizată în cadrul unui parteneriat încheiat între Primăria Braşov şi SC Rafangy Impex SRL, Primăria punând la dispoziţie numai terenul. Cu toate că acest contract de asociaţiune în participaţiune a fost semnat în 18 decembrie 2006, de-abia acum s-a reuşit finalizarea ei. „Au fost probleme cu situaţia cadastrală a terenului. A durat destul de mult timp până am reuşit să clarificăm toate aspectele ce ţin de acest lucru. A fost o lucrare complicată din acest punct de vedere. Acum însă vedem proiectul finalizat şi asta este cel mai important”, ne-a declarat primarul George Scripcaru.

Elevii şcolii 4 îşi vor face aici orele de sport

Cei 263 de copii care învaţă la Şcoala Generală nr. 4 vor avea din noul an şcolar un loc special unde să îşi desfăşoare orele de sport. Până acum ei făceau aceste ore pe terenul din spatele şcolii, însă iarna era destul de dificil pentru copii. „Această sală este o minune. Aveam nevoie de un asemenea teren, mai ales pentru sezonul rece. Sala de sport este foarte aproape de şcoală aşa că totul este perfect acum pentru micuţii care învaţă la şcoala noastră. Înainte copii făceau orele de sport doar afară, fie vară, fie iarnă”, ne-a declarat directoarea şcolii Generale nr. 4, Marioara Popa. Orele de sport ale elevilor se vor desfăşura în intervalul 08.00 – 14.00, în fiecare de luni până vineri. În rest, sala va fi închiriată. Din veniturile obţinute, proprietarii sălii de sport vor vira către buget

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 43 minute
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 40 minute
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Ciolacu: Unii comercianţi au scăzut gramajul, dar au lăsat preţurile la fel de mari

Mediafax acum o ora
În şedinţa de Guvern de joi, premierul Marcel Ciolacu a spus că, din păcate, o situaţie tot mai prezentă în statele europene se pare că a ajuns şi la noi: „Unii comercianţi au scăzut gramajul la produse, dar au lăsat preţurile la fel de mari”. Ciola

Cod GALBEN de ploi torențiale în mai multe județe din România

Gandul acum 49 minute
Administrația Națională de Meteologie a emis un cod galben de ploi torențiale în mai multe județe din tară. Așadar, în intervalul 09 mai, ora 12 – 09 mai, ora 23, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin aver

Florin Piersic, transferat la Spitalul Foișor, pentru o nouă operație. „Intervenția nu e lipsită de riscuri, dar e absolut necesară”

Libertatea acum 33 minute
Actorul Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foișor, pentru operația de îndepărtare a protezei de la genunchi, a declarat dr. Adrian Marinescu, director medical al Institutului Matei Balș, pentru Libertatea. Operația nu este una lipsită de ri

Accident grav la Sadova, Dolj. O persoană a murit și alte cinci a fost rănite în urma coliziunii dintre două mașini

Libertatea acum 33 minute
Incidentul rutier s-a produs, joi, 9 mai, pe DN 55, în localitatea Sadova din județul Dolj, după ce o mașină a pătruns pe contrasens și a lovit un alt automobil care se deplasa regulamentar, relatează Gazeta de Sud și News.ro.

Xi Jinping se întâlnește cu Viktor Orban la Budapesta. Liderul ungar a vorbit cu Volodimir Zelenski înainte de întrevederea cu președintele Chinei

Libertatea acum 33 minute
Președintele chinez Xi Jinping a ajuns miercuri seară în capitala Ungariei și se va întâlni joi cu premierul Viktor Orban cu care va discuta despre războiul din Ucraina şi proiecte de infrastructură, relatează agenția Reuters, citată de News.ro.

Cosmin Olăroiu a vândut proiectul imobiliar din zona Obor către dezvoltatorul Hagag Development Europe

Wall-Street.ro acum o ora
Dezvoltatorul imobiliar Hagag Development Europe preia în portofoliu proiectul rezidențial Obor Est Residence, localizat în zona de est a Bucureștiului, pe platforma fostei fabrici „Izolatorul”, proiect demarat de fostul fotbalist și antrenor Cosmin

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum o ora
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 3 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

13°
joi

8°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°