La un an de la caderea bancii islandeze Kaupthing, fondatorul acesteia, Magnus Gundmunsson, a acordat in exclusivitate cotidianului "La Libre" un interviu. Omul care a lasat totul in Islanda pentru a-si incerca norocul in Luxemburg, a cunoscut marirea si decaderea. In Luxemburg a ajuns printre primii zece contributori la buget. Apoi a pierdut totul, pana la ultimul eurocent. Totul, mai putin onoarea, spun ziaristii belgieni care l-au intervievat. Toti deponentii Kauphting si-au primit banii, fara nicio exceptie. Gundmunsson vorbeste despre negocierile ingrozitoare” cu libienii care doreau sa ii preia institutia, despre intrarea in scena a familiei Haviland si despre tot ce a insemnat prabusirea afacerii lui.
A cui a fost greseala in ceea ce denumim „afacerea Kaupthing” ?
Magnus Gundmunsson: E o chestiune de conjunctura. Criza financiara si politica monetara a bancii centrale stau la baza acestei catastrofe. Banca Centrala a Islandei a cautat cu orice pret sa combata inflatia, iar dobanda cheie a urcat la mai mult de 10%. Asta a incurajat operatiunile speculative de tip "carry trade", permitand islandezilor sa traiasca peste ceea ce le-ar fi permis veniturile. Islanda are 300.000 de locuitori, care consumau cu ambele maini. Cumparau produse importate, cu o moneda supraevaluata. In momentul in care refluxul a venit, au inceput sa apara zvonuri legate de soliditatea bancilor – acestea avand un rol major in finantarea economiei- increderea clientilor a scazut foarte tare iar oamenii au vrut sa isi retraga banii din banci. E de inteles asta, dar in momentul in care toti oamenii vor inapoi toti banii, s-ar putea sa ai o problema. De la acest punct, istoria bancii se aseamana leit cu cea a prabusirii Lehman Brothers.
Se putea evita prabusirea sistemului financiar islandez?
Magnus Gundmunsson: Ceea ce ne-a fost fatal, a fost faptul ca nu eram
