În vechime, înainte de schimbarea calendarului, decembrie era luna a zecea din calendarul roman. A devenit luna a douăsprezecea în calendarul iulian şi gregorian. Tot în decembrie sunt consemnate mai multe începuturi de iarnă: 1 decembrie – conform calendarului oficial,
6 decembrie – după calendarul popular şi solstiţiul de iarnă – conform calendarului astronomic. "Iarna se numeşte tot răstimpul cât ţine omăt. Ea începe de la Sfântul Nicolae şi durează până la Alexii" (Simion Florea Marian – "Sărbătorile la români", volumul I).
O veche povestioară, consemnată de etnologul Ion Ghinoiu în volumul "Comoara satelor", ne vorbeşte despre schimbarea anotimpurilor pe stil vechi, înainte de schimbarea calendarului: "Se zice că, demult, când erau oamenii mai curaţi, Soarele răsărea mai de dimineaţă; până la amiază te săturai de lucru. Vara, el umblă mai pe sus, iarna, mai pe jos. Tocmai în ziua de Ana Zacetenia (9 decembrie, ziua solstiţiului de iarnă, pe stil vechi) se dă înapoi spre vară şi începe ziua a se mări cu cât sare cocoşul pe prag, iar până la Bobotează e mai mare cu un ceas".
În satele româneşti, de cum trece Sânt-Nicoară, se intensifică manifestările spirituale legate de sărbătorile Crăciunului şi Anului Nou, astfel că ziua de 6 decembrie a încheiat ciclul sărbătorilor dedicate lupului şi Anului Nou Dacic, prefigurând victoria binelui asupra răului şi a luminii asupra întunericului. Nu întâmplător, o veche zicală spune că "la Sfântul Nicolae se întoarce noaptea la ziuă cu cât se suceşte puiu-n găoace".
Fie iarnă sau alt anotimp, bătrânii satelor cercetează cerul dis-de-dimineaţă şi, după semnele pe care le observă, anticipează dacă ziua va fi bună sau urâtă, dacă va ploua, va ninge sau ziua va fi însorită. Din cele mai vechi timpuri, ţăranii au încercat să descifreze felurite semne ale cerului, pentru a lua ami
