Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Care sunt cele mai bune fonduri mutuale ca să investeşti pentru pensie. Ce spun randamentele la trei ani?

Publicat in Ziarul Financiar, luni 7 noiembrie 2011 ·

Investitorii precauţi şi cumpătaţi cu proprii bani au avut numai de câştigat în ultimii trei ani, spre deosebire de cei care au fost dispuşi să îşi rişte economiile în speranţa unor profituri ridicate şi care sunt acum pe pierdere.

Topul celor mai performante fonduri mutuale în ultimii trei ani este condus de fondurile de obligaţiuni care au adus investitorilor randamente de circa 40% în perioada cuprinsă între septem­brie 2008 şi septembrie 2011. Fondurile de obli­gaţiuni se adresează investitorilor cu un profil de risc redus, investind în instrumente care aduc un venit fix, aşa cum sunt titlurile de stat, obligaţiunile şi depozitele bancare.

Fondul Certinvest Obligaţiuni, administrat de societatea Certinvest, este performerul ultimilor trei ani cu un randament de 40,7%, potrivit statisticilor emise de Asociaţia Administratorilor de Fonduri (AAF). Pe locul secund urmează fondul BCR Obligaţiuni, administrat de Erste Asset Management, cu un randament de 37,7% în acelaşi interval. Ultimul loc pe podium este deţinut de BCR Monetar cu un randament de 37,4%.

La extrema opusă a clasamentului se situează fondurile de acţiuni care din cauza scăderilor mari înregistrate de burse, au adus investitorilor pierderi şi de 46%. Fondul de acţiuni Omninvest, administrat de societatea SIRA, are cea mai mare pierdere (-46,3%) în ultimii trei ani, urmat de fondul diversificat Omnitrust, administrat tot de SIRA, cu o pierdere de 38,2%. A treia cea mai mare pierdere din industrie a fost înregistrată de fondul diversificat Oportunităţi Naţionale, administrat de societatea Vanguard, cu un minus al unităţii de fond de 35%.

Fondurile de acţiuni se adresează investitorilor care sunt dispuşi să rişte pentru că pot obţine randamente ridicate atunci când bursa creşte sau pierderi consistente atunci când bursa scade.

Randamentele sau pierderile înregistrate de fonduri

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 5 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 5 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 7 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 12 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 9 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Buzău: Incident la aterizarea unei aeronave de mici dimensiuni, după o lansare de paraşutişti

HotNews acum 12 ore
O aeronavă de tip AN2 a aterizat vineri vineri după-amiază pe un câmp din judetul Buzău, fără ca incidentul să se soldeze cu victime, relatează News.ro și Agerpres. Avion Antonov An-2Foto: Cristi Croitoru | Dreamstime.com Din primele informaţii,este

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 7 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 5 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

Florin Piersic, reevaluat cardiologic. Ultimele informații transmise de medici despre starea actorului

HotNews acum 11 ore
Florin Piersic a fost reevaluat cardiologic, vineri, iar starea sa generală este una stabilă, fără modificări semnificative față de zilele anterioare, au informat reprezentanții Spitalului „Foișor” din București, unde este internat actorul în vârstă

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/25°
lun.

13°/23°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/17°
dum.

9°/24°
lun.

11°/24°
mar.

14°/24°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

13°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

16°/24°