Mesajul a fost trimis. Multumesc!

ROMANI DE LUX - Peste 26.000 de romani au cheltuit 40 milioane de euro pe vacante in Dubai, anul trecut

Publicat in eMaramures, luni 21 ianuarie 2013 ·

Peste 26.000 de romani au calatorit anul trecut in Dubai, de doua ori mai multi decat in 2011, si au cheltuit mai mult de 40 de milioane de euro, cresterea fiind explicata prin ieftinirea tarifelor de cazare, simplificarea procedurii de obtinere a vizelor si prin introducerea unei noi linii aeriene.

"Emiratul din Golfului Persic este preferat de vedete si expati, iar in afara de segmentul de consumatori de turism cu venituri mari, Dubaiul intra si in topul preferintelor salariatilor marilor corporatii. Media de varsta a acestora este intre 35 si 45 de ani, iar veniturile sunt medii sau peste medie. Un alt segmet sunt turistii interesati de vacante exotice, care desi nu au venituri mari, achizitioneaza pachetele in Dubai in perioadele in care acestea sunt in early booking", a declarat Mircea Vladu, directorul executiv al Prestige Tours, touroperatorul grupului Happy Tour, prin intermediul caruia au mers anul trecut in Dubai aproximativ 3.500 de romani.

El spune ca pana la aparitia crizei mondiale, Dubaiul era o destinatie ultra-exclusivista, iar un pachet turistic pentru o saptamana costa 4.000-5000 de euro . Pe fondul crizei si al interesului manifestat de turoperatorii din intreaga lume, hotelierii au redus preturile.

Cheltuiala medie a unui turist roman, care include drumul si cazarea, este aproximativ 800 de euro, la care se adauga inca 500-1.000 de euro pe mancare, suveniruri si diverse cumparaturi. Durata medie a sejurului este de sapte zile.

Daca in 2011 s-au inregistrat circa 12.500 de pasageri pe cursele care au zburat din Romania spre Dubai, anul trecut au calatorit mai mult de 26.000 de pasageri pe aceasta destinatie, potrivit lui Nicolae Demetriade, presedintele agentiei World Travel, care reprezinta in Romania companiile aeriene Emirates Airlines si flydubai. Astfel, la o medie a cheltuielilor de 800 de euro pentr

Articolul in eMaramures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi/ Au fost trase 13 focuri de armă / A fost prins un bărbat care făcea parte din grupul de călăuze / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 23 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

Noua centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acordul de mediu. Când va fi gata proiectul și câtă energie electrică va produce

Ziare.com acum 25 minute
Cel mai mare obiectiv industrial din România, noua Centrală de la Mintia, din Hunedoara, a primit acord de Mediu, anunţă Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului. Datorită capacităţii de producţie de 1.700 de MW, acest proiect este catalogat drep

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum o ora
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

De ce se sărbătorește Ziua internațională a muncii pe data de 1 Mai. Ce evenimente tragice sunt marcate cu ocazia acestei zile

Ziare.com acum 5 ore
La 1 Mai este marcată, în fiecare an, Ziua internaţională a muncii, Ziua muncii sau Ziua internaţională a muncitorilor, care reprezintă un omagiu adus muncitorilor şi mişcărilor muncitoreşti din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obţ

UPDATE - Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, adus în ţară / Reacţia ministrului Justiţiei - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marşi spre miercuri, din Irlanda. Cristian Marian Minae este acuzat de omor calificat. ”În noaptea de 30 aprilie spre 1 mai a.c.,

Polițiștii din Suceava s-au rugat de un șofer suspectat că a omorât un om cu mașina să se predea. „Vino și deschide poarta”

Adevarul acum o ora
Oamenii legii i-au cerut șoferului suspectat că a omorât un om și a fugit de la locul faptei să se predea. Bărbatul a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.

Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală

News.ro acum 6 ore
Colegiul Medicilor din Bucureşti prezintă miercuri concluziile anchetei la Spitalul Pantelimon din Capitală, privind acuzaîiile de administrare necorespunzătoare a unui medicament în Secţia ATI, ceea ce a dus la decesul a 17 pacienţi în patru zile.

Răsturnare de situație. Diana Șoșoacă intră în cursa pentru Primăria Capitalei

HotNews acum 2 ore
Senatoarea Diana Șoșoacă a intrat oficial în curas pentru alegerile pentru Primăria Capitalei, după ce Biroul Electoral al Municipiul Bucureşti a decis admiterea candidaturii preşedintei a partidul S.O.S. România Dianei . Senatoarea a depus, marţi,

Colegiul Medicilor, despre ancheta de la Spitalul Pantelimon din Capitală: În toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de la protocoale sau că cineva ar fi făcut un act deliberat

News.ro acum 2 ore
Reprezentanţii Colegiul Medicilor din Bucureşti au prezentat, miercuri, rezultatul anchetei de la Spitalul Pantelimon din Capitală şi au precizat că în toate cele 17 cazuri de deces nu a existat niciun fel de suspiciune că a existat vreo abatere de

Ce pensie va avea Klaus Iohannis. „Are 42 de ani de muncă și 10 de președinție”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială.

Vremea

București
acum

21°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/20°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°