Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TOP 5 ŞTIRI. Cele mai importante ŞTIRI ale zilei de sâmbătă, 28 decembrie, pe GÂNDUL.INFO

Publicat in Gandul, sâmbătă 28 decembrie 2013 ·

Ştiri de interes public sau ştiri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ŞTIRI, o oglindă a ştirilor de peste zi.

ŞTIRILE ZILEI de sâmbătă, 28 decembrie.

1. Premierul Ponta a luat masa de Crăciun cu Regele Mihai, la Săvârşin - aceasta a fost ştirea dimineţii, după ce Victor Ponta a postat-o pe pagina sa oficială de Facebook o fotografie care îl înfăţişa pe premier în dreapta suveranului român. La câteva ore de la postarea imaginii respective, a venit şi dezminţirea: Regele NU a fost prezent, ceea ce înseamnă că şeful Executivului a fost la Săvârşin, dar a participat la o cină cu Principesa Margareta şi cu Radu Duda. Cum se explică atunci fotografia care îl înfăţişa pe Ponta alături de Regele Mihai vedeţi aici.

2. Pe plan internaţional, informaţia zilei vine din China, unde cea mai înaltă instanţă legislativă chineză a adoptat moţiunile care formalizează abolirea taberelor de reeducare prin muncă şi relaxarea politicii de control a naşterilor, potrivit Mediafax. Aceste două reforme emblematice au fost anunţate la jumătatea lunii noiembrie după o reuniune a Comitetului central al Partidului Comunist Chinez (PCC).

3. Un alt anunţ care ne bucură este cel al jurnaliştilor de la site-ul american Business Insider, care au inclus Salina Turda din Cluj într-un top al celor "25 de destinaţii incredibile de călătorie despre care turiştii nici nu ştiu că există".

4. Din păcate, ziua avea să ne aducă şi veşti mai puţin plăcute. Prima vine de la Brăila unde, un poliţist în vârstă de 43 de ani şi-a pierdut viaţa astăzi după ce a fost împuşcat mortal de către un alt agent, în timpul unei partide de vânătoare autorizate. Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Brăila, Jenel Şogor, a fost un accident.

5. Seara a adus o altă veste, de la Paris. Cunoscutul regizor Dinu Cocea, tatăl ser

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 36 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum 37 minute
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum 49 minute
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°