Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTBAL INTERNAÞIONAL: Start ediţiei cu numărul 15 a „europenelor” de fotbal

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 7 iulie 2012 ·

n Dan VINTILÃ

Astăzi de la ora19: pe ”Naţional Stadium” din Varşovia porneşte la drum ediţia a XIV-a a Campionatului European de fotbal.

Primul meci, din suita celor 31, care deschide balul este între formaţia gazdă, aflată la a doua ediţie la un turneu final şi formaţia Greciei, care se află la a patra prezenţă între granzii Europei, dar şi cu o victorie nescontată la ediţia din Portugalia 2004. După ce am prezentat în ediţiile anterioare ce înseamnă „europenele” de fotbal, de data aceasta vom puncta câteva aspecte interesante din istoria de 52 de ani a acestei competiţii.

Germania domină

întrecerile europene

Într-un clasament inedit al evoluţiilor natiunilor europene, Germania domină net întrecerile. Are cele mai multe prezenţe la turneele finale, 10. Are trei titluri cucerite (1972,1980 şi 1996), de alte trei ori a fost finalistă (1976, 1992 şi 2008), de trei ori a fost semifinalistă (1968,1988 şi 2008). Un palmares greu de egalat.

În acest domeniu pe locul secund se situează Spania, cu două titluri (1964 şi 2008), o dată finalistă (1984). Urmează Franţa cu două cununi de învingătoare (1984 şi 2000) şi de două ori în careul de aşi (1960 şi 1996).

În afara acestor naţiuni aflate pe podium, cununa de învingător a mai fost cucerită de alte 6 ţări: URSS (actuala Rusia) la prima ediţie din 1960, Cehia în 1976, Olanda în 1988, Danemarca în 1992, Grecia în 2004. URSS- a fost în primele patru ediţii, de fiecare dată în primele patru echipe. În afara titlului amintit din 1960, a urmat peste patru ani finala în compania Spaniei (1-2), apoi semifinalistă în 1968 şi din nou finalistă în 1972 (0-3 cu Germania).

De la patru naţiuni

la şaisprezece

în turneele finale

Afluenţa echipelor în primele cinci ediţii a fost modestă faţă de prezent. La ediţia de debut din 1960 au evoluat 17 naţiuni pent

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Vladimir Putin îl schimbă pe Serghei Şoigu de la Apărare. Noul ministru este Andrei Belousov / Şoigu, numit secretar al Consiliului rus de Securitate în locul lui Patruşev / Serghei Lavrov rămâne ministru de externe / Precizările Kremlinului

News.ro acum 6 ore
Vladimir Putin l-a propus pe Andrei Belousov pentru postul de ministru al apărării, deţinut anterior de Serghei Şoigu, informează TASS, care citează un comunicat postat pe canalul de Telegram al Consiliului Federaţiei, camera superioară a parlamentu

UPDATE - Accident pe Podul Basarab din Capitală, o maşină este răsturnată pe şosea / La faţa locului au ajuns 5 ambulanţe SMURD / Ieşirea spre Cartierul Militari, blocată / 7 victime, la spital, starea lor nefiind gravă/ Precizările Poliţiei Capitalei

News.ro acum 8 ore
Un accident grav a avut loc, duminică seara, pe Podul Basarab din Capitală, potrivit informaţiilor care circulă pe reţelele de socializare ieşirea spre cartierul Militari fiind blocată. La faţa locului se află multe echipaje de poliţie, pompieri, am

Gloria Bistriţa pierde finala EHF European League

Mediafax acum 7 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa a pierdut, duminică, finala EHF European League, 27-29 (15-14), în faţa echipei norvegiene Storhamar Handball Elite. Finala competiţiei europene s-a disputat în Austria, la Graz. Tot duminică şi tot la Graz,

Reacția dură a purtătorului de cuvânt al BOR la adresa câștigătorului Eurovision: ”Victoria lui Nemo, una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii

Ziare.com acum 13 ore
Purtătorul de cuvânt al BOR Vasile Bănescu reacționează dur faţă de câştigarea Eurovision de către interpretul Nemo, afirmând că ”victoria lui Nimeni (Nemo)” este ”una zdrobitoare asupra firescului, una insultătoare la adresa Muzicii, una exterminat

Parlamentarii germani sugerează că aliații ar putea proteja spațiul aerian din vestul Ucrainei de pe teritoriul Poloniei și României

Ziare.com acum 6 ore
Mai mulți parlamentari germani, atât din partidele aflate la putere, cât și din opoziție, au susținut ideea ca aliații să apere spațiul aerian din vestului Ucrainei de pe teritoriul NATO, a relatat Frankfurter Allgemeine Zeitung (FAZ). FAZ a scris c

Naţionala de handbal a României ratează calificarea la Campionatul Mondial

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de handbal masculin a României a fost învinsă duminică de Cehia, la Brno, cu 29-20 (15-9), în manşa retur a barajului de calificare la Campionatul Mondial din 2025. În tur, în Baia Mare, România a învins Cehia cu 31-30. Ediţia din 2025 a C

Simona Halep şi-a aflat prima adversară de la Trophée Clarins!

Ziua Constanta acum 8 ore
Simona Halep, locul 1149 WTA, va juca împotriva sportivei americane Mccartney Kessler, numărul 123 mondial, în primul tur al turneului Trophée Clarins. Halep şi Kessler nu au mai fost adversare în circuitul WTA. Când va avea loc turneul? Trophée Cla

Simone Tempestini a câştigat Raliul Argeşului

Buna ziua Brasov acum o ora
Simone Tempestini, campionul naţional en titre, a câştigat, sâmbătă, Raliul automobilistic al Argeşului, etapa a doua a Campionatului Naţional de Raliuri Betano. Simone Tempestini a obţinut astfel a cincea sa victorie în această cursă. Echipajul Sim

George Simion, în campanie electorală la Satu Mare: „Duşmanul nostru politic în acest judeţ e o creatură hidoasă și șovină, numită UDMR”

HotNews acum 7 ore
Liderul AUR, George Simion, a declarat duminică, la evenimentul de lansare a candidaţilor la europarlamentare desfăşurat în cetatea din Ardud, că duşmanul politic al formațiunii sale în acest judeţ este „o creatură hidoasă, şovină, numită UDMR”, inf

Ordinea pe buletinul de vot a CANDIDAȚILOR de la primăria Capitalei și Consiliului General, în urma tragerii la sorți: Firea ocupă primul loc

Gandul acum 6 ore
Biroul electoral de circumscripţie al Municipiului Bucureşti a decis, prin tragere la sorţi, ordinea de înscriere pe buletinele de vot a candidaţilor la funcţiile de primar general şi consilieri generali, pentru alegerile din data de 9 iunie. Pe bul

Vremea

București
acum

10°
lun.

10°/17°
mar.

11°/17°
mie.

7°/17°
joi

12°/19°
Iasi
acum

lun.

7°/15°
mar.

7°/15°
mie.

5°/16°
joi

9°/19°
Constanta
acum

lun.

9°/15°
mar.

9°/14°
mie.

9°/14°
joi

10°/16°
Cluj-Napoca
acum

lun.

8°/17°
mar.

6°/17°
mie.

5°/17°
joi

5°/17°
Timisoara
acum

lun.

6°/21°
mar.

9°/20°
mie.

11°/19°
joi

9°/21°