Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plesan, Moti, Daouda si Guso, in vizorul lui Dinamo

Publicat in Adevarul, luni 16 mai 2005 ·

Satui de incertitudinile de la Universitatea Craiova, trei dintre jucatorii "Stiintei" au plecat, sambata, sa-si negocieze trecere la o alta echipa. Din cate se pare, Guso, Moti si Daouda se afla Satui de incertitudinile de la Universitatea Craiova, trei dintre jucatorii "Stiintei" au plecat, sambata, sa-si negocieze trecere la o alta echipa. Din cate se pare, Guso, Moti si Daouda se afla in tratative avansate cu clubul Dinamo Bucuresti, care i-ar vrea din vara pe cei trei jucatori. Reprezentantii clubului Dinamo s-au intalnit, vineri seara, imediat dupa meciul dintre Universitatea si Gloria Bistrita (1-1) cu Dinel Staicu la Slatina pentru a discuta trecerea jucatorilor la echipa din Stefan cel Mare. In afara celor trei, Dinamo s-a interesat si de internationalul Craiovei, Mihaita Plesan, care, in iarna, a fost la un pas de a semna cu Steaua Bucuresti. Dinel Staicu a refuzat sa ofere lamuriri, insa surse apropiate acestuia sustin ca jucatorii vor evolua din vara la Dinamo Bucuresti. Este posibil ca trecerea celor patru olteni la Dinamo sa faca parte din intelegerea pe care Staicu o are cu Netoiu privind vanzarea clubului catre acesta din urma. In afara de varianta cumpararii locului de la FC National, Netoiu mai are la indemana si solutia CS Otopeni, care de sambata a trecut pe primul loc in seria B 2, pentru ca Universitatea Craiova sa evolueze si in sezonul urmator in Divizia A. O parte din suporterii olteni nu sunt de acord cu cumpararea sau fuzionarea cu o alta echipa. Ei au afisat, in acest sens, mai multe bannere la meciul cu Gloria Bistrita. "Fuzionare, cumparare = lipsa de onoare", "Nu vrem sa ne prostituam, vrem sa promovam", au fost mesajele galeriei.

Bondrea ramane pana la final

Antrenorul Marian Bondrea vrea sa-si duca crucea pana la capat, desi a dezvaluit ca a intentionat sa paraseasca banca tehnica a oltenilor. "Rezultatul cu Gloria

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-a prăbușit

Press Alert acum 10 minute
Un elicopter care îl transporta pe președintele iranian Ebrahim Raisi s-ar fi prăbușit, a anunțat duminică televiziunea de stat iraniană, adăugând că echipele de salvare se îndreaptă spre locul respectiv. Presa iraniană a furnizat rapoarte contradic

Accident violent pe DN 24, între Vaslui și Iași. O motocicletă și un autoturism au luat foc după ce s-au ciocnit: trei persoane au murit

HotNews acum 36 minute
Accidentul s-a produs duminică după-amiază, pe DN24, într-o curbă periculoasă, pe drumul dintre Vaslui și Iași, pe raza teritorială a comunei Codăești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Vaslui. La fața locului au a

Formula 1: Max Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon, la Emilia Romagna Grand Prix

News.ro acum 53 minute
Olandezul Max Verstappen (Red Bull Racing) a câştigat, duminică, Emilia Romagna Grand Prix, a şaptea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Plecat din pole position, Verstappen a obţinut a cincea victorie din acest sezon. El s-a mai impus în Ba

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 42 minute
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Poliţiştii au prins un deţinut care a evadat de la un punct de lucru, după două ore de căutări prin municipiul Timişoara

HotNews acum o ora
Un condamnat încarcerat în Penitenciarul Timişoara, unde avea regim deschis de muncă, fără supraveghere, a evadat duminică din punctul în care lucra, în oraş. Poliţiştii l-au prins pe o stradă din municipiu, după două ore. masina politieFoto: Agerpr

U Cluj învinge Oţelul Galaţi şi va juca cu Universitatea Craiova barajul pentru Conference League

Mediafax acum 2 ore
Gazdele au dominat prima jumătate de oră, concretizată cu obţinerea unui penalty, în minutul 28, după faultul portarului Gertmonas asupra lui Teles. Lituanianul şi-a reparat greşeala, parând execuţia lui Rusevic de la punctul cu var. Oţelarii au avu

Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo a fost ucis

G4Media acum 31 minute
Liderul tentativei de lovitură de stat din Republica Democratică Congo, un activist din rândul diasporei congoleze stabilit în SUA, Christian Malanga, a fost împuşcat mortal de armată în timpul asaltului asupra palatului prezidenţial de la Kinshasa,

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum o ora
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Primele imagini cu Florentina, TÂNĂRA ucisă la Sibiu de iubitul său drogat

Gandul acum o ora
Un tânăr cu antecedente psihice, posibil drogat în momentul faptei și-a înjunghiat sâmbătă iubita la Sibiu. Pe de altă parte cei doi erau cunoscuți și ca amatori de droguri, și numai. Crima a avut loc sâmbătă după-amiază, iar vecinii spun că cei doi

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov. „Nu erau soldaţi aici”

Adevarul acum 2 ore
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 16 au fost rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, potrivit oficialilor locali, transmite Reuters, citată de Agerpres.

Vremea

București
acum

22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/21°
mar.

14°/24°
mie.

13°/24°
Iasi
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/23°
mar.

10°/25°
mie.

12°/25°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
mie.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
dum.

11°/26°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/19°
Timisoara
acum

25°
dum.

15°/25°
lun.

15°/23°
mar.

13°/26°
mie.

15°/22°