Discursul (oricum sforaitor, dupa gustul meu) se vrea european, in timp ce, in planul identitatilor comunitare si al mecanismelor publice, batrinul Ceausescu a inviat intr-o multitudine de Ceausesti mai mult sau mai putin diriguitori. Am chiar banuiala ca, daca nu ar fi fost resuscitat de modul nostru de gindire paseist si patetic, el (Ceausescu) ar fi trebuit (re)inventat. Se pare ca, in absenta lui, echilibrul tipologic-identitar romanesc intra pe panta unei iremediabile prabusiri. Intr-un articol publicat acum citiva ani, faceam, la un moment dat, o constatare ce mi s-a parut ulterior - mie insumi - putin exagerata. Spuneam atunci ca ar trebui sa vedem in Ceausescu o tumora gigantica, extirpata (salutar, la vremea respectiva) de Revolutia din 1989, Revolutie aflata pe post de ablatie chirurgicala veritabila, executata in regim de urgenta. Totusi, continuam rationamentul, asa cum se intimpla frecvent cu astfel de tumori, odata operata, ea a diseminat rapid, la distante mari de locul initial, in varianta unor tumori mai mici, dar mai nocive decit excrescenta-mama. Mai exact, prin indepartarea violenta de acum 21 de ani, Ceausescu disparea ca specimen unic, facind loc unui sir interminabil de Ceausesti mai mici - clone miniaturale, raspindite malign pe trupul secatuit al bietei noastre patrii. Am avut senzatia insa, va ziceam, ca sar (oarecum) calul. Romania devenise, intre timp, membra NATO si UE, liberalismul facuse progrese, cel putin aparent, pe toate palierele vietii sociale, iar noile generatii studiau comunismul la scoala, ca pe un fenomen definitiv clasat. Astazi, sint nevoit sa revin la acea observatie cumva grabita si, aprofundind-o, sa-i remarc - in ciuda tuturor obiectiilor de forma care i s-ar putea aduce - validitatea incontestabila de fond. „Tumora originara" Ceausescu a metastaziat in corpul societatii romanesti actuale, declansind ceea ce ar trebui n