În urmă cu ceva timp, aflîndu-mă într-un orăşel elveţian asemănător celui imaginat de Daniel Bănulescu sub caldarîmul bucureştean, am primit prin bunăvoinţa unei prietene un ghid practic cu titlul Cum devenim părinţi mai buni, o traducere apărută la Humanitas într-o nouă colecţie, Humanitas Practic. Deşi parcursesem (de nevoie) bibliografia recentă a problemei şi dusesem suplinirea mamelor, bunicelor, mătuşilor la limita (superioară) a suportabilului, cartea m-a ajutat mai mult decît m-aş fi aşteptat. A fost rîndul meu, o dată întoarsă acasă, să-i trimit prietenei binevoitoare, plecată, la rîndul ei, ceva mai departe, o altă apariţie din aceeaşi colecţie, Farmecul discret al adulterului; o ştiam interesată de Hannah Arendt şi de relaţia ei cu Heidegger, de tot soiul de feminisme moderate şi, în general, de cărţi frumoase. După vreo săptămînă am primit un e-mail cu mulţumiri, inclusiv cele ale soţului. În schimburile care au urmat, printre dicţionare, reviste, ziare şi noi apariţii canonice, am strecurat, de cîte ori am putut, o carte din această colecţie eterogenă, variată şi impecabilă grafic sau ca redactare, alcătuită mai ales din traduceri, dar şi din cărţi româneşti.

Codul iubirilor libere Farmecul discret al adulterului este un eseu apărut anul trecut la Albin Michel sub semnătura jurnalistei Jacqueline Raoul-Duval, un model foarte franţuzesc de anti-corectitudine politică, antinomic şi ironic chiar din titlu; sîntem foarte departe de abordarea încruntată şi bine reglată care caracterizează dincolo de ocean abordarea relaţiilor dintre sexe. Tradusă în româneşte de Brînduşa Prelipceanu, într-o limbă savuroasă şi nuanţată, cartea este o lectură palpitantă despre fantasma "trecerii la act" şi riscurile ei emoţionale. Ironia şi referinţa neostentativă sînt cele două procedee pe care autoarea, într-un dialog subteran cu prietenele ei indiscrete, le folos