Ce se întîmplă la întîlnirea dintre interesele patronilor de presă şi dorinţa jurnalistului de rînd de a-şi face meseria cum trebuie (atunci cînd există această dorinţă)? Multe exemple din ultima vreme ne arată că ies scîntei. Interesele patronilor sînt în principal economice: să facă bani, cît mai mulţi bani. Asta nu ar fi ceva blamabil în sine şi peste tot în lume patronii sînt interesaţi de aşa ceva. Numai că în România, într-o atmosferă de corupţie aproape generalizată şi în care legea se aplică cu adevărat doar pe sponci, interesele financiare devin impure foarte repede. În primul rînd, se găsesc tot felul de căi prin care legea să fie ocolită (trăim într-un sistem în care aceste căi sînt la-ndemîna tuturor), în al doilea rînd, intră în joc şi are un cuvînt greu de spus politicul. Cum să nu aibă o asemenea greutate, cînd guvernanţii pot apăsa fără nici o problemă butoanele de comandă, prin invocarea datoriilor instituţiilor de presă la stat - datorii care pot fi, la o adică, şterse - sau prin publicitatea guvernamentală? Apoi, patronii din orice domeniu şi-au dat seama că cel mai bine faci afaceri cu statul; cum statul nu dă de la el, profiturile pot fi foarte mari - desigur, în schimbul unor comisioane sau servicii de partid. Au intrat în acest joc chiar şi companii străine (şi exemplele instituţiilor de presă cu acţionariat străin care au făcut pactul cu guvernanţii nu sînt deloc puţine). Unde mai pui că patronul poate să-şi folosească instituţia de presă după bunul său plac, pentru cîştigarea influenţei, apelînd la şantaj, sau pentru a face propagandă formaţiunilor politice pe care le agreează. Campania electorală ne-a oferit nenumărate exemple în acest sens. În faţa intereselor impure ale patronilor, jurnalistul de rînd este aproape total dezarmat. Nu spun că jurnalistul ar fi întotdeauna "un pur", numai că, atunci cînd încearcă să fie,

riscă să