O descoperire pe care au făcut-o cercetătorii de la California Institute of Technology şi de la University Wisconsin-Madison şi au prezentat-o la conferinţa comunităţii astronomice din SUA, Denver.
În opinia oamenilor de ştiinţă, diamantele s-ar putea găsi în straturile inferioare ale atmosferei planetelor gigant Jupiter şi Saturn. Potrivit explicaţiilor oferite de astronomi, furtunile din straturile superiore ale atmosferei transformă o parte din hidrocarburi în funingine şi grafit.
Este „îmbibat”
Ajungând la nivelurile de jos ale atmosferei, materia astfel obţinută se preface, sub influenta temperaturilor şi a presiunii, în diamante minuscule, care coboară spre nucleul planetelor.
Iar acolo ele se topesc, lichefiindu-se. O parte a acestei materii se ridica în atmosferă, transformandu-se în diamante uriaşe. Cercetătorii susţin că cerul celor două planete este „îmbibat” de asemenea diamante şi presupun, mai în glumă, mai în serios, „că poate la un moment dat omenirea va putea extrage aceste pietre cu ajutorul unor staţii robotizate!”.
Oamenii de ştiinţă sunt de parere că diamantele pot fi asemănătoare pietrelor de pe pământ, dar, „prin structura lor, sunt cu siguranţă mai dense”.