Ca să se asigure că aluniţele nu sunt cancerigene, dermatologii le pot urmări evoluţia cu ajutorul unui program special pe calculator. Sursa: Hepta
Oaluniţă care-şi modifică volumul, forma, culoarea, marginea sau structura este suspectă. Toate aceste semne arată că se transformă dintr-una inofensivă într-una cancerigenă.
Aluniţele vechi, pe care le ai din copilărie, sunt mai puţin periculoase faţă de cele care apar din senin, la vârsta adultă, te avertizează dermatologii. Cu ajutorul unui aparat numit dermatoscop şi al unui calculator, medicii dermatologi pot „citi“ rapid aluniţa şi-ţi pot spune dacă riscă sau nu să devină malignă sau dacă ai nevoie de monitorizare.
Când trebuie să mergi la medic
„Creşterea în suprafaţă şi volum a unei aluniţe, apărută într-un interval de câteva luni de zile, este principalul semnal de alarmă“, atenţionează dermatologul Mihaela Leventer, de la Clinica Dermastyle din Bucureşti.
Ea te avertizează să fii atent şi dacă punctuleţele de pe aluniţ e nu mai sunt centrale, ci se deplasează spre margine, dacă aspectul este asimetric sau dacă aluniţa are marginea „mâncată de molii“.
Toate aceste modificări ridică suspiciunea că aluniţa ta ar putea deveni cancerigenă. Şi dacă ai mai mult de 10-15 aluniţ e, trebuie neapărat să mergi la doctor pentru monitorizare.
Acesta le va fotografia şi va face o hartă cu amplasarea lor şi le va numerota pe cele active. La un interval de 3-6 luni sau chiar un an, în funcţie de risc, imaginile se compară.
„Dacă există o modificare a granulelor de pigment, propunem operaţia, dacă nu există modificări, aluniţele se urmăresc pe termen lung“, mai explică dermatologul Mihaela Leventer.
Nu vă traumatizaţi aluniţele!
Specialiştii mai spun că sunt mai periculoase şi trebuie mai atent supra