Momentul Copenhaga a adus şi el ştiri bune pentru România; la reuniunea la nivel înalt a Uniunii Europene s-a precizat data indicativă de admitere (fără garanţii ferme, însă), 2007, şi s-a suplimentat considerabil volumul fondurilor de preaderare, care ar putea ajunge la cca. 1 miliard de euro în 2006. Din 2000, cînd România a început dialogul de aderare la UE, Comisia Uniunii publică rapoarte anuale de monitorizare, care oferă repere semnificative privind evoluţia economiei (societăţii) noastre. La Copenhaga oficialii români au insistat şi au obţinut o foaie de parcurs (un road map), care ar fi menită să contureze, cît mai amănunţit, drumul de aderare al ţării. Unii vorbesc de o "intrare pe pilot automat", care ar rezolva de la sine problema aderării în măsura în care s-ar respecta cu sfinţenie jaloanele din foaia de parcurs. Dar aceasta din urmă nu spune unele lucruri, care merită atenţia opiniei publice. Adoptarea acquis-ului comunitar (setului de reglementări ale UE) este numai foarte parţial o operaţiune tehnică - de transpunere în legislaţia românească a normelor Uniunii. În sens adînc, asimilarea acquis-ului priveşte funcţionarea reală a instituţiilor autohtone. Iar această funcţionare nu poate fi ordonată. Nu întîmplător Comisia UE accentuează problema reformei administraţiei publice şi justiţiei, lupta contra corupţiei instituţionalizate. Reformele cerute de integrarea în UE sînt mai complexe decît ceea ce presupune o realizare a economiei de piaţă convenţionale, a democraţiei liberale. Aceasta, deoarece în cazul României există o mare problemă de decalaj economic, care nu poate fi surmontată în timp record (UE este un club de ţări prospere, în pofida discrepanţelor dintre ele!); criteriile de la Maastricht privind nivelul de inflaţie, al dobînzilor, de variaţie a cursului de schimb şi deficit bugetar nu sînt uşor de îndeplinit şi pot constrînge pote