Două concepte sunt de nedespărţit: industrializarea şi tehnologia. Cum să dezvolţi o industrie fără tehnologii avansate?! Or, tocmai la acest capitol - proiectarea şi conceperea de tehnologii - România s-a poticnit deseori. Şi nici acum nu ne putem lăuda că suntem tari la acest capitol.

Dar nu toate ţările ce au trecut prin procese masive de industrializare s-au bazat pe tehnologii proprii. Unele au cumpărat tehnologia. Altele au mizat pe tehnologii aduse de investitori străini. Prea puţine sunt ţările care şi-au ridicat industrii puternice bazându-se pe tehnologii proprii. România nu s-a aflat niciodată în acest grup restrâns al ţărilor creatoare de tehnologii. Nici industrie dezvoltată n-a avut multă vreme. A venit însă un timp când absenţa industriei echivala cu condamnarea la sărăcie.

Cel din urmă an al unui veac progresist, activ şi bogat a fost 1900. Expoziţia internaţională de la Paris din 1900 încheia tabloul impresionant al culmilor pe care urcase lumea în veacul al XIX-lea. Turnul Eiffel exista deja. De zece ani. Fusese inaugurat la expoziţia din 1890. Pentru ultimul an al secolului Franţa pregătise alte două mari reuşite: noul metrou din Paris, inaugurat la timp, alături de pista de încercări auto, marea atracţie a expoziţiei. Lumea păşea într-o nouă eră a civilizaţiei. Industria îşi luase avânt. Producţia se despărţea de vechea tehnică, manuală. Maşinismul îşi făcuse intrarea în istorie. Apăruseră deja mari aglomerări urbane. Milioane de oameni se mutau de la sate în oraşe, deveneau muncitori industriali. Creşteau continuu numărul de fabrici şi cererea de forţă de muncă. Se schimba însuşi modul de viaţă, se dezvoltau pieţele de mărfuri şi de bani, creştea nivelul de trai. România scăpase multe dintre trenurile secolului XIX, dar câteva tot a prins. În pragul veacului XX societatea românească era îndreptăţită să-şi făurească visuri de bunăst