Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O franţuzoaică, campioană pe iarbă după 81 de ani

Publicat in Adevarul, luni 10 iulie 2006 ·

Suzanne Lenglen. Pentru victoria de la Wimbledon, Mauresmo a intrat în posesia unui cec în valoare de 625.000 de lire sterline, în timp ce învinsa s-a ales cu 310.000 lire sterline. "Au fost Suzanne Lenglen. Pentru victoria de la Wimbledon, Mauresmo a intrat în posesia unui cec în valoare de 625.000 de lire sterline, în timp ce învinsa s-a ales cu 310.000 lire sterline. "Au fost câteva momente dificile, însă tot timpul am crezut în victorie. Doi aşi în momentele dificile în cel de-al doilea set m-au ajutat să egalez situaţia. Serviciul s-a îmbunătăţit simţitor în cel de-al treilea set, aşa că am câştigat mai uşor punctele. La ultimul punct am fost destul de nervoasă, dar cred că este normal, având în vedere performanţa pe care urma să o realizez", a spus învingătoarea, la conferinţa de presă. În ceea ce o priveşte pe Justine, aceasta a recunoscut că a fost foarte obosită, mai ales că, în ultimele şase săptămâni, belgianca a disputat mai multe partide a câte trei seturi. Dacă ar fi câştigat, Justine ar fi devenit prima belgiancă învingătoare în competiţia de la Wimbledon. "Este foarte greu să treci peste o înfrângere într-o finală de Grand Slam. Dar Amelie a jucat foarte bine, iar primul ei serviciu a funcţionat perfect. De fapt, cred că serviciul a făcut diferenţa. Nu prea mai sunt multe de spus. Este dureros, dar o să trec peste acest moment", a declarat belgianca. Poate că Justine este dezamăgită de faptul că a ratat trofeul de la Wimbledon, dar ea are un CV impresionant în ceea ce priveşte turneele de Grand Slam.

Fraţii Bryan au câştigat la dublu

Gemenii americani Bob şi Mike Bryan au câştigat proba de dublu masculin, după ce au învins în finală perechea formată din francezul Fabrice Santoro şi sârbul Nenad Zimonjici, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, 6-2. Specialişti la dublu, fraţii Bryan, numărul 1 mondial, au disputat la Wimbledon a şaptea lor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 2 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Trafic blocat pe DN2-E85, la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol s-a răsturnat pe carosabil /Șoferul a murit

G4Media acum 57 minute
Traficul este blocat, sâmbătă, pe drumul naţional DN2 (E85), la Mărăşeşti, după ce o cisternă cu etanol înmatriculată în Republica Moldova s-a răsturnat pe carosabil, şoferul fiind declarat decedat după ce a fost descarcerat, a informat Inspectoratu

Şeful organizaţiei USR Iaşi, Flilip Havârneanu, anunţă că a depus plângere la CNCD împotriva premierul Marcel Ciolacu pentru „discriminarea moldovenilor”

News.ro acum 3 ore
Liderul filialei municipale Iaşi a USR, deputatul Filip Havârneanu, a anunţat că a depus plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) împotriva premierului Marcel Ciolacu, pentru afirmaţiile acestuia la adresa Moldovei.

Judo: Medalie de bronz pentru judoka Alex Creţ, la CE de la Zagreb

News.ro acum o ora
Sportivul Alex Creţ a obţinut, sâmbătă, medalia de bronz la categoria 90 kg, la Campionatul European de judo, de la Zagreb. ”Felicitări, Alex, antrenorului tău Emil Morar şi întregului staf”, a transmis FR Judo. Medalia de aur a revenit Eljan Hajiye

VIDEO SuperLiga: FC U Craiova 1948, victorie mare cu Universitatea Cluj

HotNews acum o ora
FC U Craiova 1948 continuă lupta pentru salvarea de la retrogradare, după ce s-a impus cu scorul de 3-2 în duelul cu Universitatea Cluj, în etapa cu numărul 7 a play-out-ului SuperLigii României. Jucatorii echipei U Craiova 1948Foto: Anca Tepei / Sh

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 8 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Ce suspans! Floretista Mălina Călugăreanu s-a calificat cu emoții la Jocurile Olimpice de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 53 minute
Mălina Călugăreanu (27 de ani) s-a calificat azi la Jocurile Olimpice 2024, câștigând turneul „6 Tickets to Paris” de la Differdange (Luxemburg), competiție continentală care trimite la Paris câte un scrimer european de la fiecare armă.

CORESPONDENȚĂ DIN SZEGED Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen, campioane europene: „Suntem fericite!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Ionela Cozmiuc și Gianina van Groningen și-au completat la Szeged palmaresul cu titlul european obținut în proba de dublu vâsle categorie ușoară, ele având în istoria lor comună două titluri mondiale.

Ce nu ai voie să faci în Duminica de Florii 2024. Tradiții și obiceiuri

Cancan acum 6 ore
În acest an, creștinii ortodocși sărbătoresc Duminica Floriilor pe data de 28 aprilie 2024. Intrarea lui Hristos în Ierusalim este celebrată cu exact o săptămână înainte de Învierea Domnului. Această sărbătoare este asociată cu numeroase tradiții, c

Violențe la cele mai recente manifestaţii pro-palestiniene. Zeci de persoane au fost arestate la o universitate din Boston. „Insulte antisemite violente”

Ziare.com acum o ora
Aproximativ 100 de persoane considerate a fi manifestanţi pro-palestinieni au fost arestate sâmbătă dimineaţa, 27 aprilie, în campusul unei universităţi din Boston. Tabăra lor a fost evacuată de poliţie, potrivit unui comunicat al universităţii şi i

Vremea

București
acum

17°
sâm.

9°/20°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

7°/20°
dum.

10°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

17°
sâm.

8°/20°
dum.

9°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°