Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se poate muri de plictiseală. Concluzia unui studiu care a durat 25 de ani

Publicat in Gandul, miercuri 13 aprilie 2011 ·

Oamenii de ştiinţă britanici au descoperit că există o legătură între plictiseală şi bolile cardiovasculare. Potrivit experţilor de la University College din Londra, persoanele care sunt plictisite prezintă un risc dublu de a deceda din cauza unui infarct sau accident vascular cerebral, spre deosebire de cele care au o viaţă activă, informează Associated Press.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce au monitorizat 7.500 de persoane, femei şi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 35 şi 55 de ani. Voluntarii au fost supravegheaţi pe o perioadă de 25 de ani.

Pe parcursul studiului, s-au înregistrat cu 40% mai multe decese în rândul subiecţilor care afirmau deseori că se plictisesc, comparativ cu participanţii care nu se confruntau cu această problemă.

Riscul de deces este pus pe seama faptului că plictiseala determină persoanele să fumeze sau să bea alcool, explică Annie Britton şi Martin Shipley, autorii studiului publicat în International Journal of Epidemiology.

"Persoanele care sunt mai mereu plictisite nu acodă o importanţă deosebită alimentaţiei şi duc o viaţă sedentară. Acest lucru creşte considerabil riscul de boli cardiovasculare", spune dr. Christopher Cannon, profesor de cardiologie de la Universitatea Harvard şi membru al Colegiului American de Cardiologie.

Specialistul precizează că persoanele care invocă plictiseala ar putea suferi de o formă de depresie, mai ales că simptomele sunt identice. Potrivit medicului cardiolog, atunci când o persoană este plictisită, în organism apar hormoni care atacă inima.

"Plictiseala este un factor care influenţează apariţia anumitor boli care pot fi fatale. Pe parcursul monitorizării am constatat că subiecţii care erau plictisiţi prezentau o stare de sănătate precară", spun autorii studiului.

Oamenii de ştiinţă britanici au descoperit că există o legătură între plictiseală şi

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rareş Bogdan, despre alegerile prezidențiale: Singurul candidat pe care noi îl susţinem este Nicolae Ciucă. Noi credem în şansa domnului general

HotNews acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat, marţi, că singurul candidat pe care liberalii îl susţin pentru a intra în cursa pentru alegerile prezidențiale este liderul PNL, este Nicolae Ciucă: „Noi credem în şansa domnului general Ciucă”. Nic

Sute de tone de legume și fructe, retrase de la comercializare. Nereguli la peste 90% dintre operatorii economici verificați

Ziare.com acum o ora
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 1.000 de operatori economici care vând fructe şi legume, iar 360 de tone au fost retrase temporar de la comercializare. Echipele de control au găsit mai multe

Incendiu la groapa de gunoi a orașului Galați. A fost emis mesaj RO-Alert VIDEO

Ziare.com acum o ora
Un incendiu puternic s-a produs marți, 7 mai, la groapa de gunoi a orașului Galați, în zona Tirghina. ISU Galați a anunțat că a intervenit cu mai multe mașini de pompieri și că a fost emis și un mesaj RO-Alert pentru locuitorii din zonă. Incendiul p

Soarele intră în nori. Cod portocaliu de furtuni în judeţul Iaşi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Belceşti, Podu Iloaiei, Erbiceni, Bălţaţi, Dumeşti, Ion Neculce, Lungani, Brăeşti din judeţul Iaşi. În aceste zone se vor semnala grindină de dimensiuni medii, frecvente descărcări electrice, intensificări ale

Peste 70.000 de turişti au ales litoralul pentru vacanţa de 1 Mai şi Paşte. Preţul mediu al unui sejur a fost de 1.106 lei/camera dublă

HotNews acum o ora
Litoralul autohton a fost una dintre destinaţiile cele mai căutate de români în vacanţa de 1 Mai şi Paşte, peste 70.000 de turişti alegând staţiunile de la Marea Neagră pentru a se relaxa în aceste zile libere, arată datele centralizate de touropera

Florin Piersic, o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. Cum se simte actorul

HotNews acum 2 ore
Actorul Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a suferit o nouă intervenție chirurgicală în prima zi de Paște. El este internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu" din Cluj-Napoca. Florin PiersicFoto: AGERPRES Florin Piersic a intrat din nou î

Maia Sandu își propune să reintregreze Transnistria în Republica Moldova înainte de aderarea a UE

HotNews acum 2 ore
​Republica Moldova vrea să rezolve problema regiunii separatiste Transnistria înainte de accederea în Uniunea Europeană, a declarat președinta Maia Sandu în timpul unei vizite în Norvegia, relatează Reuters. Maia Sandu la summitul UEFoto: Lian Yi /

UE a adoptat prima legislație împotriva violenței la adresa femeilor. Textul nu include infracțiunea de viol

Ziare.com acum 59 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat marţi, 7 mai, prima legislaţie europeană menită să combată violenţele la adresa femeilor, un text ce exclude însă violul, în lipsa unui acord asupra unei definiţii comune. Directiva a obţinut undă verde

VIDEO Rusia vrea să producă limuzina lui Putin la fosta fabrică a Toyota din Sankt Petersburg

HotNews acum o ora
Rusia va începe să producă anul acesta mașini de lux Aurus, folosite ca limuzină prezidențială de Vladimir Putin, la fost fabrică Toyota din Sankt Petersburg, orașul natal al liderului de la Kremlin, relatează Reuters. Vladimir Putin pregatindu-se s

Statul ar putea să compenseze datoriile fiscale ale întreprinderilor cu sumele neplătite pentru concediile medicale - proiect de lege

HotNews acum 16 minute
Un proiect de lege, depus marți la Senat, propune crearea unui nou mecansim financiar care să permită statului să compenseze datoriile fiscale ale firmelor cu sumele neplătite către aceştia reprezentând concediile medicale. Inițiativa legislativă ap

Vremea

București
acum

26°
mar.

15°/26°
mie.

12°/17°
joi

11°/14°
vin.

9°/20°
Iasi
acum

19°
mar.

13°/25°
mie.

8°/16°
joi

10°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

25°
mar.

12°/25°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

25°
mar.

14°/25°
mie.

11°/20°
joi

11°/16°
vin.

8°/19°