Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cadrele medicale clujene sunt nemulţumite de proiectul legii sănătăţii

Publicat in Adevarul, miercuri 11 ianuarie 2012 ·

Colegiul Medicilor de Familie, Colegiul Medicilor Cluj şi sindicatul Sanitas au dezbătut astăzi, fiecare în şedinţe de lucru separate , proiectul de lege a sănătăţii.

Concluzia la care aceştia au ajuns este că aceasta este o colecţie de titluri şi generalităţi, deoarece nu este însoţită de un proiect al contractului cadru şi de unul al normelor metodologice ale acestei legi. Chiar şi aşa, medicii şi asistenţii medicali au constatat că articolele proiectului de lege se contrazic cu legea apărută deja a coplăţii şi cu proiectul de act normativ privind deblocarea posturilor în sistemul sanitar.

Coplata e mai scumpă în proiectul de lege decât în legea publicată recent

Românii se vor vedea în faţa unei situaţii fără ieşire dacă această lege apare în forma actuală, sunt de părrere medicii şi asistenţii clujeni. "Potrivit proiectului de lege a sănătăţii, pacienţii nu plătesc maxim 600 de lei ca şi coplată, ci a douăsprezecea parte din venitul anual, adică un salariu întreg din cele 12 salarii pe care un om le primeşte într-un an de zile. Asta e realitatea din noul proiect de lege", spune Ştefan Roman, liderul Sanitas Cluj.

Plafonul la bugetul de salarii face imposibilă recompensarea performanţei

O altă problemă a legii este că specifică faptul că se vor face mai multe angajări în sistemul sanitar şi că se vor mări salariile. Dar în acelaşi proiect se specifică la un articol imediat următor faptul că spitalele nu au voie să depăşească pentru salarii plafonul de 70% din bugetul total alocat. „Asta înseamnă că salariile vor scădea şi nu vor creşte. Gândiţi-vă că la opra actuală personalul sanitar din spitale este la 50% din necesar şi cu toate acestea plafonul de 70% este depăşit în multe spitale. În momentul în care se va ajunge la normativul de personal necesar, acest plafon va fi permanent depăşit sau salariile vor fi reduse. Spun asta pentru că

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum o ora
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum o ora
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Rămăşiţele lui Diego Maradona ar putea ajunge într-un mausoleu la Buenos Aires

News.ro acum 2 ore
Copiii legendei fotbalului argentinian Diego Maradona au cerut instanţei să mute rămăşiţele tatălui lor dintr-un cimitir privat într-un mausoleu din capitala Argentinei, a declarat miercuri o sursă judiciară. Diego Maradona a fost înmormântat, în an

O hală de depozitare din Mogoşoaia arde. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale

Mediafax acum o ora
Pompierii intervin, joi seara, pentru stingerea unui incendiu la o hală de depozitare, pe strada Poieni din localitatea Mogoşoaia. Incendiul se manifestă pe o suprafaţă de aproximativ 200 de metri pătraţi, fără pericol de extindere. Până în momentul

Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, avertizează premierul israelian. "Nimeni nu-i va apăra"

Ziare.com acum 16 minute
În timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a estimat joi, 2 mai, că evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, inform

Situație de urgență la Slănic. Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale populației

Press Alert acum 4 ore
Autoritățile din Prahova vor să facă noi evacuări ale locuitorilor din orașul Slănic. Este vorba despre locuitorii care se află în zona din apropierea craterului apărut în oraș. Autoritățile vor emite avertisment RO Alert. Măsura privind evacuarea a

Iga Swiatek, al doilea an consecutiv în finală la Madrid Open

News.ro acum 37 minute
Iga Swiatek, liderul mondial, s-a calificat, joi, pentru al doilea an consecutiv în finala turneului WTA 1000 de la Madrid. Ea a învins-o pe americanca Madison Keys (locul 20 WTA) cu 6-1, 6-3 în 70 de minute. În urmă cu un an, Swiatek a pierdut fina

Scholz şi Macron vor avea în această seară o cină secretă, înainte de vizita liderului chinez Xi Jinping în Franța și după noile declarații ale liderului francez despre trupele NATO în Ucraina - Politico

HotNews acum 3 ore
Cancelarul german Olaf Scholz se va întâlni joi seară la Paris cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unui dineu la care vor discuta despre politica Uniunii Europene şi a Chinei, relatează POLITICO, citat de News.ro. Emmanuel Macron disc

Gigantul RUSESC Gazprom a pierdut 6,9 miliarde de dolari anul trecut, în urma reducerilor livrărilor de gaze spre Europa

Gandul acum 2 ore
Grupul rusesc Gazprom a anunțat joi pierderi totale de 629 miliarde de ruble (6,9 miliarde de dolari) în 2023, comparativ cu anul 2022, când a obținut un profit net de 1.226 miliarde de ruble (15,2 miliarde de dolari), după ce livrările de gaze spre

Primele rezultate ale analizelor în cazul fetiței de patru ani care a murit după ce a mâncat pește

Adevarul acum o ora
Analizele probelor luate de DSV din magazinul sătesc din Călărași arată că peștele era infestat cu bacterii peste limitele normale.

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/18°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

19°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

17°
joi

9°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
Timisoara
acum

19°
joi

12°/21°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°