Consilierii locali PD vor susţine solicitarea pe care cel mare fotbalist pe care l-a avut Braşovul, Nicolae Pescaru, o va face pentru a-i fi acordat un ajutor financiar pentru două operaţii la ochi. Ieri, consilierul democrat Ladislau Hathazi a declarat că această legendă a sportului braşovean, care a fost în lotul naţionale de fotbal la Campionatul Mondial din Mexic, 1970, se află cum într-o situaţie foarte grea, atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere financiar. „Acest om, a ajuns acum, la 65 de ani, să aibă cataractă la ambii ochi, în ciuda unor operaţii făcute. Este adevărat că nu a avut bani pentru a-şi face operaţiile la clinici scumpe, cu aparatură modernă. De aceea, Nicolae Pescaru, va face o solicitare Consiliului Local şi noi vom sprijini acest demers, pentru a-i fi acordată o sumă de bani pentru a putea să îşi refacă operaţiile într-o clinică mai bine dotată”, susţine Ladislau Hathazi, care crede că nimeni din cadrul Consiliului Local nu va refuza această cerere, mai ales că au mai fost cazuri asemănătoare de ajutorare a unor persoane cu sume din fondul de rezervă al bugetului local. Consilierii locali PD vor susţine solicitarea pe care cel mare fotbalist pe care l-a avut Braşovul, Nicolae Pescaru, o va face pentru a-i fi acordat un ajutor financiar pentru două operaţii la ochi. Ieri, consilierul democrat Ladislau Hathazi a declarat că această legendă a sportului braşovean, care a fost în lotul naţionale de fotbal la Campionatul Mondial din Mexic, 1970, se află cum într-o situaţie foarte grea, atât din punct de vedere medical, cât şi din punct de vedere financiar. „Acest om, a ajuns acum, la 65 de ani, să aibă cataractă la ambii ochi, în ciuda unor operaţii făcute. Este adevărat că nu a avut bani pentru a-şi face operaţiile la clinici scumpe, cu aparatură modernă. De aceea, Nicolae Pescaru, va face o solicitare Consiliului Local şi noi