Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CLUJ: Criza „predată” ca afacere tinerilor antreprenori

Publicat in Adevarul, vineri 22 octombrie 2010 ·

IT-ul, programele de training şi accesarea fondurilor europene sunt afaceri de succes, în această perioată, conform specialiştilor. Peste 200 de tineri afacerişti schimbă idei cu experţii internaţionali prezenţi la Cluj cu ocazia conferinţei Next Level Business, care se desfăşoară până dumincă, la City Plaza.

„Foarte rar invenţiile mari sunt legate de un inventator singuratic. Inovaţiile vin pe un fond deja existent. «Apple» nu a inventat telefonul mobil şi nici laptopul, cu toate astea, a reuşit să ajungă acolo unde o vedem astăzi”, a spus Marius Ghenea, unul dintre specialiştii chemaţi să vorbească la conferinţa Next Level Business din Cluj. Marius Ghenea este un cunoscut om de afaceri român, printre realizările sale numărându-se şi fondarea Flamingo Computers.

„Ne găsim într-o situaţie de criză, dar această criză poate genera inovaţie”, a mai explicat expertul. Potrivit acestuia, perioada de criză este propice unor afaceri precum cele care se ocupă cu profesionalizarea angajaţilor, dar şi a mediului online – în diverse domenii – întrucât necesită consumarea mai puţinor resurse. Nu în ultmiul rând, Ghenea a amintit că o altă soluţie pentru a dezvolta afaceri pe timp de criză este folosirea banilor europeni. „Protejaţi-vă ideile, ele nu sunt simple gânduri, sunt proprietăţi intelectuale”, a mai spus afaceristul, în concluzia prelegerii sale.

„Ne blocăm în proiecte”

Una dintre problemele cu care se confruntă cei care doresc să înceapă o afacere este aceea că „sunt încremeniţi în proiect”. „Asta este natura societăţii în care trăim şi depinde foarte mult de educaţie. Sistemele clasice de învăţământ sunt eficiente, însă nu funcţionează în perioada de criză”, a spus Radu Tudorache, unul dintre vorbitori, adăugând că trebuie să se insiste nu doar pe acumularea de informaţie dar şi pe dezvoltarea creativităţii. Tudorache este un antr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Câți români își serbează onomastica în această zi specială de Florii?

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 1,8 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica duminică, de sărbătoarea Floriilor. Potrivit Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, 1.175.582 sunt femei şi 607.889

Cutremur în România, în dimineaţa de Florii!

Ziua Constanta acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Datele I

Meteo: Cum va fi vremea de 1 Mai și de Paște. Anunțul ANM

HotNews acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate în Săptămâna Mare decât în mod normal pentru această perioadă în toată țara, ulterior aceste vor scădea și se vor apropia de cele normale, potrivit prognozei publicate duminică de meteorologi. Și în ultimele două să

Sondaj Avangarde: Gabriela Firea a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor

Mediafax acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a urcat pe locul 2 în topul preferinţelor bucureştenilor. Asta potrivit unui sondaj realizat în Bucureşti. Sondajul a fost făcut de grupul Avangarde la comanda PSD.

Loteria Română Report de peste 1,85 milioane de euro la Noroc, la tragerea de duminică

Ziua Constanta acum 44 minute
Un report cumulat care depăşeşte 9,25 milioane de lei (peste 1,85 milioane de euro) este în joc la tragerea Noroc de duminică, în timp ce la Loto 6/49 se înregistrează la categoria I un report în valoare de 2,8 milioane de lei (peste 563.700 de euro

Ceasul celui mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut la licitaţie pentru o sumă record

News.ro acum 2 ore
Un ceas de aur găsit la cel mai bogat pasager de pe Titanic a fost vândut, sâmbătă, la licitaţie cu 1,175 milioane de lire sterline (1,37 milioane de euro), un record pentru un obiect legat de celebrul vas, potrivit casei de licitaţii britanice Henr

Candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei, respinsă de Biroul Electoral: Este un ordin de la Marcel Ciolacu

HotNews acum o ora
Biroului Electoral al Municipiului Bucureşti a respins candidatura Dianei Șoșoacă, președinta partidului S.O.S. România, pentru funcția de primar general al Capitalei, deoarece a găsit probleme multiple la listele de semnături depuse de senatoare. A

Mesajul lui Marcel Ciolacu de Florii: Vă urez tuturor o duminică binecuvântată

Mediafax acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj cu ocazia Floriilor. Vă urez tuturor o duminică binecuvântată, a spus şeful Guvernului.

Mercedes-Benz: Departamentul de Justiţie al SUA a închis ancheta privind scandalul emisiilor vehiculelor diesel

News.ro acum 5 ore
Departamentul de Justiţie al SUA (DOJ) a închis ancheta asupra Mercedes-Benz în scandalul emisiilor vehiculelor diesel şi producătorul de maşini nu mai este acuzat, potrivit unui comunicat al companiei germane, citat de Reuters. Mercedes-Benz a coop

Caracterizarea primită de FCSB în presa din Ungaria după ce a devenit campioană: „Nicio echipă nu a reușit asta!”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Triumful celor de la în campionat, după succesul de pe teren propriu, cu Constanța, scor 2-1, a fost remarcat inclusiv de jurnaliștii din .

Vremea

București
acum

21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/22°
mar.

14°/21°
mie.

12°/16°
Iasi
acum

20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
mie.

9°/20°
Constanta
acum

18°
dum.

12°/18°
lun.

14°/16°
mar.

13°/15°
mie.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

8°/21°
mie.

8°/20°
Timisoara
acum

22°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°
mie.

10°/21°