Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Privatizarea CFR Marfă continuă cu doi ofertanţi. Plicul OmniTRAX nu conţinea oferta preliminară

Publicat in Romania Libera, joi 6 iunie 2013 ·

Privatizarea CFR Marfă va continua doar cu Grup Feroviar Român şi asocierea Transferoviar Grup - Donau Finanz, în condiţiile în care plicul depus de americanii de la OmniTRAX nu conţinea oferta preliminară şi neangajantă, informează Mediafax.

"Ministerul Transporturilor vă informează că, în cadrul procesului de privatizare a CFR Marfă s-a încheiat procedura de verificare a documentelor depuse de către cei trei investitori înscrişi pe «Lista scurtă», în etapa de negociere pe bază de oferte preliminare şi neangajante. Potenţialii cumpărători aveau obligaţia depunerii plicurilor conţinând ofertele preliminare şi neangajante, precum şi comentariile asupra cadrului contractual, până miercuri, 5 iunie 2013, ora 16.00, acesta fiind termen de decădere. În urma analizării documentelor de mai sus, s-a constatat că Grup Feroviar Român şi asocierea Transferoviar Grup - Donau Finanz au depus ofertele preliminare şi neangajante şi comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni, conform anunţului şi dosarului de prezentare, iar plicul depus de către OmniTRAX nu conţinea oferta preliminară şi neangajantă şi nici comentariile asupra contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni", se arată într-un comunicat al ministerului.

Comisia de Privatizare din Ministerul Transporturilor va organiza sesiuni de clarificări cu cei doi ofertanţi care au depus documentaţia completă.

Pentru a participa la ultima etapă, respectiv licitaţia cu ofertă în plic, documentele de participare trebuie depuse până cel târziu în data de 19 iunie 2013, ora 12:00, acest termen fiind unul de decădere.

În ziua următoare, la ora 11:00, la sediul Ministerului Transporturilor, Comisia de Privatizare va proceda la deschiderea plicurilor cu documentele de participare la licitaţie, a ofertelor de cumpărare de acţiuni depuse şi va stabili ofertantul adjudecatar.

Privatizarea C

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea va continua la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 16 minute
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Autocarul campionilor, unul descoperit, a plecat de la Arena Naţională. Pe autocar se

FOTO Gestul lui Gigi Becali, imediat după FCSB - CFR Cluj » Ce a făcut la tribuna oficială

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali a fost pe Arena Națională pentru FCSB – CFR Cluj și nu a fost prea afectat de înfrângerea elevilor săi, 0-1. Imediat după fluierul de final, Gigi Becali a făcut un gest caritabil. Prezent în tribuna oficială, patronul FCSB a remarcat o p

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 5 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum 3 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 4 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Furtuna solară extremă şi aurore boreale spectaculoase continuă şi în restul weekendului

G4Media acum 3 ore
Cerul va fi din nou cuprins sâmbătă şi duminică de aurore impresionante ca urmare a unei furtuni solare extreme care a început să lovească Pământul la începutul weekendului, provocând temeri de perturbare a reţelelor de energie electrică şi de comun

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 10 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum 3 ore
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 7 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Vremea

București
acum

15°
dum.

10°/15°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
mie.

10°/17°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
mie.

6°/17°
Constanta
acum

15°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
mie.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
mie.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°
mie.

12°/21°