Procurorii au început urmărirea penală a doctorului Bogdan Marinescu, fostul manager al Maternităţii Giuleşti, pentru neglijenţă în serviciu şi neluarea măsurilor de sănătate şi siguranţă în muncă, ca urmarea incendiului produs în luna august, în care şi-au pierdut viaţa şase bebeluşi.
Mai citiţi:
EXPERTIZĂ ÎN CAZUL GIULEŞTI: O priză a fost de vină pentru incendiul de la Terapie Intensivă
Asistentei de la Giuleşti nu i s-a permis să se întâlnească cu psihologul
Procurorii ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică au dispus, miercuri, începerea urmăririi penale faţă de Bogdan Marinescu.
Anchetatorii au stabilit că Bogdan Marinescu, în calitate de manager al Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu", nu a efectuat demersuri pentru înfiinţarea în cadrul unităţii spitaliceşti a Serviciului Intern de Prevenire şi Protecţie (conform prevederilor Legii 319/2006).
"Acest serviciu ar fi trebuit să aibă în competentă inclusiv analizarea alegerii, cumpărării, întreţinerii şi utilizării echipamentelor de muncă, a echipamentelor de protecţie colectivă şi individuală şi care ar fi putut identifica pericolele şi riscurile de natură electrică, aspect care a avut un rol favorizant în producerea incendiului din data de 16 august 2010", se arată într-un comunicat de joi al Parchetului General.
În urma incendiului din 16 august de la Maternitatea Giuleşti au murit şase bebeluşi, iar cinci au fost internaţi la Spitalul "Grigore Alexandrescu" cu răni grave.
În acelaşi dosar mai sunt urmăriţi penal Florentina Cîrstea, care era responsabilă cu supravegherea bebeluşilor în după-amiaza zilei de 16 august, şeful Serviciului tehnic de la Maternitatea Giuleşti, Vasile Dima, şi Adrian Ioan Toma, şeful Secţiei Neonatologie de la Maternitatea Giuleşti, acuzat de neglijenţă în serviciu.
@