Poliţiştii au efectuat miercuri, începând cu ora 6.00 dimineaţa, 22 de percheziţii domiciliare în judeţele Alba, Timiş şi Hunedoara, pentru destructurarea unei grupări infracţionale acuzate de contrabandă cu ţigări. Cazul este instrumentat de poliţişti din cadrul IPJ Alba.
Potrivit oamenilor legii, sunt vizate 19 persoane care întreprind activităţi de contrabandă cu ţigări. În judeţul Alba, percheziţiile au avut loc în Alba Iulia, Sebeş şi Ocna Mureş. Au mai fost căutate persoane din Orăştie, Timişoara şi din localităţile din apropiere de Timişoara, pentru a fi aduse la sediul IPJ Alba pentru audieri.
Vă prezentăm comunicatul IPJ Alba: “În cursul zilei de azi, 18.01.2012, începând cu ora 6.00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba efectuează simultan 22 de percheziţii domiciliare la locuinţele şi sediile unor societăţi comerciale situate pe raza mai multor localităţi din judeţele Timiş (5), Hunedoara (4) şi Alba (13), aparţinând unui număr de 19 persoane învinuite de săvârşirea de acte de comerţ cu ţigări, despre care aveau cunoştinţă că provin din contrabandă, respectiv din Republica Serbia.
Pe parcursul cercetărilor, pe baza probatoriului administrat în cauză, poliţiştii ai Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, au stabilit faptul că în cursul anului 2011 – 2012, două dintre persoanele învinuite erau sprijinite în activitatea infracţională de un număr de 7 persoane în judeţul Alba şi colaborau în activitatea de comerţ ilicit, cu produse accizabile de contrabandă cu 10 persoane din judeţele Hunedoara şi Timiş.
Având în vedere starea de fapt, cercetările au fost extinse, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă, complicitate la contrabandă şi deţinerea în afara antrepozitului fiscal peste limita a 10.000 ţigarete, faptă prev. şi ped. de art. 296^1 lit