- Comentariu - nr. 149 / 2 August, 2012 Aureola, aureole s.f. 1. Cerc luminos cu care pictorii inconjoara capetele unor personaje, mai ales ale sfintilor, nimb, aura. Celelalte trei acceptiuni ale termenului se refera la zona de tranzitie de la o culoare la alta, zona luminoasa (mai putin luminoasa), fenomen de iluminare parazita, efect nedorit pe marcile postale litografiate. Ca termen medical "aura” denumeste o forma initiala de manifestare a unei boli nervoase. Din fr. aureole, lat. (corona) aureola. Cu sens figurat (stralucire, glorie, faima), intalnim termenul "aura” in sintagma "aura legendara” a unui voievod. Stefan cel Mare este numit de oamenii Mariei Sale "soiman”, "vultur”, "zmeu”, "slavitul”, "Soarele”. In drama romantica "Apus de soare” (1909) de Barbu Stefanescu Delavrancea (1858-1918), se prezinta Slavitul domn in ultimul an de carmuire (1504). Vulturul Moldovei, cel care pentru posteritate va straluci prin aura-i legendara, dupa ce pune mantia domneasca pe umerii fiului sau, Bogdan, cel mai vrednic urmas, se prabuseste la picioarele noului domnitor. Moare omul, Stefan Musatin, fiul lui Bogdan si nepotul lui Alexandru cel Bun, dar nu moare Stefan cel Mare (cel Sfant), Slavitul, Soarele Moldovei. Dispare omul supus poftelor si suferintelor, dar ramane omul mitic: stralucitor, plin de glorie si faima. Expresie a unui subiectivitati creatoare, domnitorul Stefan este un erou exceptional, o chintesenta a patriotismului. Autorul insusi, Barbu St. Delavrancea, reprezenta acest ideal: "Patria este inlauntrul nostru, si o ducem cu noi peste tari si peste mari, si numai cand suntem departe si in singuratate, ne trec fiori amintindu-ne de unde ne-am rupt si nu gasim mangaiere decat in restriste si in lacrimi.” (Patrie si patriotism). Daca e sa ne raportam la contemporaneitate (suntem doar in secolul XXI!) si sa ne ferim de a fi desueti, as raspunde la o posibi