Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cu permisul anulat după ce a omorât un copil, a furat o maşină şi a ieşit din nou în trafic

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 6 iunie 2013 ·

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei l-au trimis ieri în judecată pe un tânăr din localitate care, beat cui la volan, a furat o maşină şi a condus-o pe drumurile publice, deşi avea permisul suspendat, după ce în urmă cu trei ani, fiind tot sub influenţa băuturilor alcoolice, a dat cu maşina peste un copil şi l-a omorât.

Pentru fapta din 2010, inculpatul, Marius George Pâslariu, în vârstă de 30 de ani, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, a primit un termen de încercare de şase ani şi i s-a anulat permisul de conducere.

Tânărul nu şi-a învăţat lecţia şi, pe data de 12 mai a.c., a furat maşina unei cunoștințe, după ce a fost la un grătar cu proprietarul autoturismului şi mai mulţi prieteni de-ai acestuia.

Când a fost găsit de poliţişti, tânărul mirosea a alcool, însă a refuzat să sufle în alcooltest sau să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

A fost reţinut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv, fiind şi astăzi într-o celulă de la subsolul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.

Procurorii l-au dat pe mâna judecătorilor dorneni pentru acuzaţiile de furt calificat, conducere cu permisul anulat şi refuzul de a i se recolta probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Marius George Pâslariu se va întoarce în boxa acuzaţilor Judecătoriei Vatra Dornei, de data aceasta cu cătuşe la mâini.

Pe 23 iulie 2010, Pâslariu, aflat la volanul unui Ford Mondeo, la ieşirea din Vatra Dornei spre Dorna Arini, a scăpat maşina de sub control într-o curbă, trecând peste trupul unui copil în vârstă de 14 ani, care se deplasa pe marginea şoselei cu o bicicletă.

Din ancheta poliţiei a rezultat că accidentul s-a produs din cauză că şoferul circula cu viteză excesivă, dar şi pe fondul stării de ebrietate avansată a acestuia, 2,25 grame per litru alcool în sânge

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 23 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 59 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°