Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dresorul de animale-vedetă

Publicat in Adevarul, vineri 14 noiembrie 2008 ·

Daniel Berquiny, un artist de circ născut în Bucureşti şi stabilit acum aproape 40 de ani în Italia, a dresat tigri, lei, cimpanzei şi alte animale care au apărut în filme celebre. Cele peste o sută de exemplare ale lui Daniel joacă în filme, documentare şi spoturi publicitare. Daniel Berquiny deţine cel mai mare parc de animale dresate din Italia. Din dragoste pentru animalele pe care le dresează, el a amenajat un parc de trei hectare, la 50 de kilometri de Roma.

„Parcul Stelelor de Cinema” sau „Hollywoodul animalelor” a fost deschis publicului de curând şi este folosit de regizori internaţionali ca platou de filmare. În Italia este cunoscut ca „Hollywoodul animalelor”, iar regizorii de la Cinecitta îl vizitează de fiecare dată când includ vieţuitoare necuvântătoare în scenariile lor. Proprietarul, Daniel Berquiny (59 de ani), este indispensabil atât în alegerea lor, cât şi pe toată durata filmărilor.

Trapezist laureat cu două medalii, Daniel s-a  născut într-o familie de artişti de circ din Bucureşti. Tradiţia consacrată de trei generaţii l-a făcut şi pe el să urmeze vocaţia părinţilor, bunicilor şi străbunicilor săi, numai că pe alte meleaguri.

La 19 ani, el a hotărât să părăsească România pentru un contract în Olanda. După un turneu internaţional, s-a stabilit la Roma cu aproape 40 de ani în urmă, unde şi-a început cariera cinematografică jucând deseori roluri de acrobat şi de cascador.

Federico Fellini şi Sergio Rubini l‑au distribuit ca protagonist în „Ginger şi Fred”, respectiv „Călătoria miresei”. În calitate de dresor, însă, a fost solicitat în toată lumea.

Rezervaţie naturală de vedete

La intrarea în parc, Daniel este salutat de „Trompeta”, o lebădă neagră australiană, cu care schimbă două vorbe. „Am luat-o când era un bobocel şi este singura lebădă din Italia care scoate

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Rusia va exersa un scenariu cu arme nucleare tactice pentru a descuraja Occidentul, anunţă Ministerul Apărării. Exerciţiul a fost ordonat de Putin

News.ro acum 39 minute
Rusia a anunţat luni că va organiza un exerciţiu militar care va include antrenamente pentru utilizarea armelor nucleare tactice, după ceea ce Ministerul Apărării spune că sunt ameninţări provocatoare din partea oficialilor occidentali, relatează Re

România TV devansează PRO TV şi devine cea mai urmărită televiziune a României

Gandul acum 29 minute
România TV a urcat, duminică, pe primul loc in topul audientelor, lăsând in urmă PRO TV. Cota de piață inregistrată de România Tv timp de douasprezece ore a fost de 12,3 la suta fata de doar 9,9 la suta cat a obtinut PRO TV. România TV continuă sa d

UPDATE - Iaşi - Explozie urmată de incendiu în localitatea Valea Lupului, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje / 15 persoane au fost evacuate / Care a fost cauza incendiului - FOTO

News.ro acum o ora
O explozie urmată de incendiu s-a produs luni dimineaţă în localitatea Valea Lupului, din judeţul Iaşi, la etajul 1 al unui bloc cu 4 etaje. 15 persoane fiind evacuate. UPDATE - Conform ISU Iaşi, au ars elemente de mobilier, diverse materiale textil

Ministrul italian al Apărării cere un armistiţiu în Ucraina şi discuţii de pace cu Putin. „Are în minte o ordine internaţională”

Ziare.com acum 29 minute
Guido Crosetto, ministrul italian al Apărării a declarat într-un interviu publicat luni, 6 mai, de cotidianul Il Messaggero că sancţiunile economice împotriva Rusiei au eşuat şi cere Occidentului să încerce mai degrabă să negocieze o soluţie diploma

Patru persoane au ajuns la spital, în ultimele 24 de ore, după ce au fost salvate de către salvamontişti

News.ro acum 36 minute
Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat că, în ultimele 24 de ore, au fost salvate 17 persoane de către salvamontişti. De asemenea, din aceste 17 persoane, patru au fost predate Serviciului de Ambulanţă sau SMURD pentru transport la spital. Totoda

Surse Președintele, Klaus Iohannis, a plecat azi într-o vizită în SUA

Ziua Constanta acum o ora
Klaus Iohannis a plecat astăzi într-o vizită în SUA, scrie BoardingPass, site specializat în știri din aviație. Președintele a folosit același avion de lux cu care a mai fost anul trecut în Africa și Coreea de Sud. Președintele României va efectua o

Cum încearcă Adidas să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba şi pantofii multicolori Gazelle

HotNews acum o ora
​Adidas îşi propune să profite de cererea mare pentru pantofii săi Samba cu trei dungi, în alb cu negru, şi pantofii multicolori Gazelle şi ia măsuri pentru a preveni ca aceştia să devină victimele propriului lor succes, scrie Reuters. Pantofi Adida

Putin ordonă exerciţii nucleare la care vor participa trupe poziţionate în apropiere de Ucraina

G4Media acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a dispus organizarea „în viitorul apropiat” a unor exerciţii nucleare la care vor participa în special trupe poziţionate în apropiere de Ucraina, drept răspuns la „ameninţările” occidentale faţă de Moscova, relatează

Aglomerație în drumul spre Capitală: Poliţiştii recomandă deplasarea pe rute alternative

Wall-Street.ro acum 23 minute
Poliţiştii rutieri le recomandă conducătorilor auto să ia în calcul şi deplasarea pe rute alternative pentru a evita aglomeraţia din ultima zi a minivacanţei de Paşte, scrie Agerpres. Conform Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţie

O schimbare strategică esenţială. Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa, avertizează serviciile de informaţii

HotNews acum 4 ore
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, scrie Financial Times. Vladimir PutinFoto: Sergei Savostyanov / AP / Profimedia Rusia a început deja să pregătească mai ac

Vremea

București
acum

23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/21°
joi

12°/19°
Iasi
acum

23°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

11°/19°
joi

13°/18°
Constanta
acum

20°
lun.

10°/20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/17°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/22°
mie.

11°/17°
joi

12°/17°
Timisoara
acum

22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/24°
mie.

14°/19°
joi

11°/19°