Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Medicii din penitenciare, cei mai bine plătiţi bugetari americani

Publicat in Cotidianul, joi 7 iulie 2011 ·

Bugetarul cel mai bine plătit din SUA este un medic de penitenciar din statul California, care are un salariu anual de 235.740 de dolari. Adăugând primele şi sporurile, dar şi o restanţă de plata din partea statului, medicul a câştigat, în 2010, suma de 777.423 de dolari, scrie agenţia Bloomnerg, citând Fiscul american.

Cei mai bine plătiţi zece bugetari din California câştigă peste 500.000 de dolari pe an, iar şase dintre aceştia lucrează în închisori ca medici, dentişti şi psihiatri. Spre comparaţie, salariul anual al guvernatorului Californiei este de 173.987 de dolari. "Cercetăm de ce unii indivizi primesc asemenea salarii extraordinare", a declarat purtătorul de cuvânt al guvernatorului.

Al şaselea pe lista celor mai bine plătiţi funcţionari este managerul sistemului public de pensii pentru funcţionari din California, cu un venit de 548.000 de dolari în anul 2010. Al zecelea pe listă este directorul Institutului de Medicină Regenerativă, instituţie care primeşte o finanţare de 3 miliarde de dolari din partea statului. Salariul directorului a fost de 482.000 de dolari.

În aceste condiţii nu pare surprinzător că sistemul public de pensii din California a fost la un pas de faliment, în primii doi de după izbucnirea crizei financiare. La fel, Curtea Supremă a SUA a avertizat California asupra supraaglomerării închisorilor. Un studiu recent arată că sistemul penitenciar din acest stat a cheltuit 4 miliarde de dolari doar pentru menţinerea pedepsei cu moartea, începând din 1978.

California, a opta economie mondială, a fost în pragul falimentului, pe finalul mandatului guvernatorului Arnold Schwarzenegger. Acum statul are un deficit bugetar de 19 miliarde de euro pentru anul fiscal abia încheiat şi un deficit de 9 miliarde de dolari pentru anul fiscal care a început pe 30 iunie, scrie Bloomberg.

Bugetarul cel mai bine plătit din SUA este u

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Elicopterul cu care s-a prăbușit președintele Iranului era de concepție rusească, un Mi-171

HotNews acum 3 ore
Numele aparatului de zbor, apărut atât în media de stat din Iran, cât și pe marile agenții de presă, este un Mi-171, care se fabrică la Ulan Ude, în Republica Bureatia, regiune a Federației Ruse de la nord de Mongolia. Elicopterul președintelui Ebra

Răzvan Lucescu e campion cu PAOK în Grecia

Mediafax acum o ora
PAOK avea soarta titlului la îndemână, înainte de ultima etapă având două puncte avans faţă de AEK. Pentru a redeveni campioană, PAOK avea nevoie de o victorie în deplasarea la Aris. Thomas a marcat în minutul 30 şi fanii echipei lui Lucescu începus

Regele saudit va fi tratat pentru o inflamaţie pulmonară

News.ro acum o ora
Regele Salman al Arabiei Saudite va fi supus unui program de tratament la Palatul Al Salam din Jeddah pentru o inflamaţie pulmonară, a anunţat duminică agenţia de presă de stat, la câteva ore după ce a fost supus unor teste medicale, relatează Reute

Manchester City a câştigat Premier League pentru a patra oară consecutiv

Mediafax acum 4 ore
Guardiola şi Compania au câştigat meciul decisiv al ultimei etape cu 3-1, în faţa lui West Ham United, în timp ce Arsenal s-a impus cu 2-1, împotriva lui Everton, ocupând locul doi în clasament. Ultima etapă a consfinţit şi ultima reprezentaţie a an

Descoperire macabră pe o insuliță de pe râul Siret. Bărbat găsit de doi pescari spânzurat VIDEO

Ziare.com acum 51 minute
Două echipaje de pompieri de la Detaşamentul Tecuci au intervenit duminică seara, 19 mai, în cazul unui bărbat de 47 de ani găsit spânzurat pe o limbă de pământ de pe râul Siret. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Galaţi, apel

Județul Iași Accident rutier mortal între două motociclete și un autoturism. Trei persoane au decedat (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași au fost alertați cu privire la un accident rutier grav la limita cu județul Vaslui, pe DN 24 pe raza comunei Ciortești. Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Ur

Meteorologii au emis cod portocaliu de averse, descărcări electrice şi grindină pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş / Cod galben pentru judeţul Arad

News.ro acum 4 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică, un cod portocaliu de averse, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de dimensiuni mici pentru mai multe localităţi din judeţul Timiş. ANM a emis un cod galben şi pentru

„Litoralul pentru toţi” începe în 31 mai, cu tarife de 35 de lei pe noapte

Mediafax acum o ora
Potrivit FPTR, preţurile sunt cu până la 70% mai mici decât cele din vârf de sezon pentru că an de an, hoteluri de 2, 3 şi 4 stele din toate staţiunile de pe litoralul românesc se înscriu în acest program. Până acum, peste 65 de unităţi de cazare di

Dinamo Bucureşti a câştigat Cupa României la handbal masculin

Mediafax acum 6 ore
Constănţenii au condus aproape toată prima repriză, intrând la pauză cu un rezultat de egalitate (10-10). Prima parte a reprizei secunde a fost echilibrată, elevii lui Xavier Pascual desprinzându-se pe final de meci, când s-au desprins de la 18-18 l

Doi morţi şi cinci dispăruţi după o presupusă coliziune cu o ambarcaţiune pe Dunăre, în Ungaria

Mediafax acum 7 ore
Cadavrul unui bărbat adult a fost găsit în apropiere de locul accidentului, în timp ce cel al unei femei a fost recuperat mai în aval, iar unităţile de intervenţie în caz de dezastru încă mai căutau cele cinci persoane dispărute, a declarat duminică

Vremea

București
acum

14°
lun.

12°/22°
mar.

15°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
Iasi
acum

16°
lun.

11°/23°
mar.

11°/25°
mie.

12°/26°
joi

13°/26°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

13°/21°
mar.

12°/23°
mie.

11°/20°
joi

13°/22°
Timisoara
acum

18°
lun.

15°/23°
mar.

13°/25°
mie.

14°/22°
joi

14°/23°