Se poate şi fără o televiziune publică. Exemplul cel mai la îndemînă este România. Televiziunea de la noi, denumită impropriu publică, nu a fost şi nici nu este publică. În trecutul apropiat, TVR a aparţinut familiei Ceauşescu. Dupa ’89 ea a fost proprietatea lui Ion Iliescu – respectiv a puterii politice, oricare ar fi fost ea. În prezent, TVR aparţine numai propriilor ei angajaţi. Ar trebui să se numească Staţiunea balneară şi de odihnă TVR. Avem de-a face cu o televiziune publică luată ostatică de către propriii angajaţi, care, fără scrupule, ne obligă să finanţăm din buzunarele noastre o instituţie ce nu foloseşte la nimic omului obişnuit. Privind înapoi, mă întreb dacă TVR-ul nu trebuia desfiinţat imediat după ’89. Sînt convins că istoria noastră ar fi fost alta fără acest fruct otrăvit. Am fi evitat evenimentele de la Tîrgu Mureş, mineriadele şi toate manipulările grosolane de la începutul anilor ’90. Mă gîndesc la un experiment: ce s-ar întîmpla dacă TVR şi-ar înceta emisia pentru o zi? Convingerea mea ar fi că prea puţini oameni şi-ar da seama de producerea acestui „cataclism“. Sînt convins că nici măcar o bună parte din angajaţii TVR nu şi-ar da seama de asta! Să nu fim ipocriţi, televiziunea publică este în halul în care este din cauza noastră, nu din cauza propriilor angajaţi. De ce să o reformeze ei? Nu au nici un motiv! Este o instituţie organizată ca pe vremea lui Ceauşescu, dar finanţată de România capitalistă.
În 1999, după îndelungate discuţii, TVR a semnat primul contract din istoria sa cu un producător independent autentic. Am produs 14 episoade din primul travel românesc – Călător în Ţara Eclipsei (titlu premonitoriu?). Concepţie, regie, filmare, montaj, muzică, grafică şi animaţie originale, versiune în limba engleză şi în română, totul pentru 1000 de euro, cu TVA inclus, pentru un episod de 26 de minute. Am triplat audienţa TVR pe tro