Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioană din martie? Bayern poate câştiga titlul cu şapte etape înainte de final

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 30 martie 2013 ·

Cu o victorie azi împotriva lui Hamburg şi un pas greşit al lui Dortmund la Stuttgart, Bayern ar deveni campioană în Bundesliga cu şapte etape înainte de final

Bayern vizează recordul de puncte stabilit de Dortmund în sezonul trecut, 81

Nicio echipă nu a reuşit să câştige Bundesliga încă din martie! Dar Bayern e pe punctul de a rescrie istoria campionatului german. După ce au doborât recordul de victorii în deplasare (11), deţinut de Werder Bremen, bavarezii se pot încununa campioni mâine. Condiţiile? O victorie cu Hamburg în meciul de diseară (ora 19:30, în direct pe Eurosport 2) şi cel mult un egal scos de Dortmund în deplasarea de la Stuttgart (ora 16:30, în direct pe Eurosport 2). Astfel, cu şapte etape înainte de finalul campionatului, Bayern ar avea cel puţin 22 de puncte în faţa lui Dortmund, avantaj imposibil de recuperat matematic. "Nu ne gândim la vreo petrecere, suntem concentraţi pe meciul de marţi cu Juventus din sferturile Ligii", a declarat preşedintele bavarezilor, Uli Hoeness. Şi la recordul de puncte (81) reuşit de Dortmund în urmă cu un sezon. Deocamdată, Bayern are 69, cu opt etape rămase de jucat.

Cea mai mare diferenţă între primele două clasate în istoria Bundesligii a fost de 16 puncte, stabilită între Bayern şi VfB Stuttgart, în sezonul 2002-2003

Tot Bayern a fost şi cea mai rapidă campioană din istoria primei ligi germane, cu patru etape înainte de final, în sezonul 1972-1973

Cu o victorie azi împotriva lui Hamburg şi un pas greşit al lui Dortmund la Stuttgart, Bayern ar deveni campioană în Bundesliga cu şapte etape înainte de final

Bayern vizează recordul de puncte stabilit de Dortmund în sezonul trecut, 81

Nicio echipă nu a reuşit să câştige Bundesliga încă din martie! Dar Bayern e pe punctul de a rescrie istoria campionatului german. După ce au d

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 43 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum 44 minute
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum 56 minute
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 4 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°