Cristian, un puşti de 7 ani, vrea să devină pompier, ca să scoată "copiii mici din fum, să-i ducă la părinţii lor".
Mă priveşte timid câteva secunde, zâmbeşte în colţul gurii, se îndreaptă spre uşă şi îmi aruncă priviri incriminatoare. "Tu eşti de la ziare, ştiu eu, de la tine află lumea ce se-ntâmplă. Mă duc să mă îmbrac că să ies frumos în poze, că mă vede doamna. Şi ai grijă ce spui despre mine", ţine piticul de 7 ani să stabilească regulile jocului de la început.
Se întoarce după câteva minute "gătit", îşi aranjează părul în oglindă şi, după câteva ezitări, se hotărăşte: "Sunt gata. Întreabămă". O singură condiţie a avut, să-l las şi pe fratele lui mai mare "să asiste". Am avut o discuţie de "oameni mari", despre şcoală, desene animate, Moş Crăciun, fete, fotbal şi meserii de adulţi.
"Cel mai bine e la liceu, că nu-ţi pun absenţe"
Ar citi şi poveşti, dar nu ştie decât câteva litere, aşa că momentan se mulţumeşte cu pozele frumos-colorate. Urmăreşte ştiri le seară de seară, iar cel mai mult îi plac cele despre alţi copii, despre jucării, animale, brazi, cadouri şi "Moşi Craciuni cu barba ninsă".
Când nu sunt ştiri, se uită la desene "cu monştri", care, de fapt, nu sunt "monştri, ci oameni costumaţi, care poartă măşti". În rest, face exerciţii la mate şi aşteaptă vacanţa. Nici la şcoală nu-i displace, din contră. Cel mai mult îi place "să completeze rezultatul corect", "să cânte colinde" şi să-l asculte pe prof cântând la saxofon.
Totuşi "cel mai bine e la liceu, că acolo nu-ţi pune absenţe. Tu nu eşti la liceu? De ce nu eşti, ai trecut de liceu, câţi ani ai?", şi întrebările curg pe nerăsuflate. Mă salvează Moş Crăciun. Nu are pretenţii mari de la el, doar un joc bakugan, un radio, să asculte muzică, şi dulciuri, "ca toţi copiii".
"Vreau să fiu pompier, să alerg prin foc cu furtunul"
