În lumina albă, de decembrie, oraşul părea abandonat. Oamenii se topiseră îndărătul faţadelor cenuşii şi uriaşe umbre geometrice ocupaseră trotuarele, decupate de razele piezişe ale soarelui. Ceasul electronic din faţa magazinului universal arăta ora zece şi, pe Strada Mare, patrula, în sus şi în jos, miliţianul urbei. Din când în când, îşi ducea mâna la pistolul ce-i atârna pe şold. Gestul nu avea nimic ameninţător, ci trăda nelinişte şi inconfort: din tinereţe nu mai făcuse atâta mişcare, iar greutatea armei şi strânsoarea centurii pe trupul lui mic şi rotofei îl incomodau. Pentru prima dată, avea serioase motive de îngrijorare. Dimineaţa aceea pustie nu prevestea o zi obişnuită, iar, peste noapte, cineva umblase la Dacia lui. Îi legase un sul de afişe cu "Jos tiranul!" de ţeava de eşapament şi el, neatent, le împrăştiase în drum spre servici. Când a băgat de seamă, a oprit şi a aruncat sfoara, hotărând că e mai înţelept să nu oprească nicio probă materială. În timp ce el îşi făcea rondul muncit de gânduri, profesorii prestigiosului liceu al oraşului se strânseseră din vacanţă, la cancelarie. Jucau şah. Erau mai tăcuţi decât de obicei, dar la fel de adânciţi în studiul tablei cu pătrăţele, ca în fiecare pauză. Profesorul de română, încolţit, mormăia plimbând o ţigară între buzele groase, iar cel de matematică îşi plesnea coapsele de bucurie. La masa cealaltă, juca fizica cu biologia, istoria şi chimia chibiţau, iar doamnele de limbi străine fumau, povestind despre cărţi şi cadourile de Crăciun. "A ascultat cineva Europa liberă azi noapte?", s-a auzit un glas slăbuţ, dintr-un colţ. Brusc, s-a făcut frig, profesorului de română i-a încremenit mâna pe pion, iar doamnele au amuţit. Nimeni n-a răspuns şi, peste câteva secunde, timpul şi-a reluat curgerea.
La prânz, undeva s-a deschis, larg, o fereastră şi glasul unui crainic a bubuit până departe: "Tiranul a f