Pe vremuri am învăţat că eram pe aici vreo cincizeci de milioane de suflete, în timpul Daciei Mari. Un raport ONU ne spune, acum, că în câteva zeci de ani vom ajunge undeva la opt milioane. Fără să forţăm vreo concluzie, ne întrebăm dacă nu ăsta e răspunsul unei naţii incapabile să găsească ritmul vremurilor noastre: eşecul istoric prin simpla selecţie naturală.
Nu pot să ignor astfel de istorii când văd frenezia pe care o provoacă prin Liga 1 orice vacanţă fotbalistică. Golgheterul campionatului este vândut cu banii pe care Steaua i-ar încasa la două meciuri cu casa închisă în Europa, apoi privim cu invidie la vecini, care îşi vând junii cu zeci de milioane pentru fiecare tulei ivit dintre coşuri. Acum aflăm că ploieştenii se simt jigniţi de propunerea celor de la Bologna pentru un jucător de care ne amintim că joacă prin Liga 1 doar datorită (sau din cauza?) încăpăţânării lui Piţurcă. "Oferta italienilor pentru Grozav este jignitoare", spune şeful Petrolului. Continuăm să oscilăm, aşadar, între atitudinea de parveniţi aflaţi veşnic în căutarea marii lovituri şi ifosele de cuconet provincial plecat în vizită la capitală. Bună strategie.
Umblă prin bătrâni povestea unui artist în vogă din timpul lui Carol al II-lea. Cunoscut ca iubitor al artelor, Regele a ţinut să îi anunţe personal intenţia de a le acorda oamenilor de cultură anumite rente. Carol ezită, scriitorul înghite în sec. "Nu ştiu cum să fac, să nu vă jignesc", încearca Regele un ultim atac prin învăluire. Artisul îi pricepe gândurile şi renunţă izbăvitor la orice urmă de diplomaţie: "Jigniţi-ne, Majestate, jigniţi-ne!".
Ăsta ne e dulcele supliciu al fiecarei veri. Habar nu avem de strategii, progres, prognoze sau tot ce a început să însemne un fotbal aproape ştiinţific, dar ridicăm coada după fiecare interes arătat de vreun fraier european: "Jigniţi-ne, domnil