Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gruparea senseiului lui Nuţu Cămătaru, dezbinată de poliţişti

Publicat in Romania Libera, vineri 1 aprilie 2011 ·

Tribunalul Mehedinţi a dispus arestarea arestarea preventivă a trei din cele patru persoane reţinute, miercuri, de procurorii DIICOT, sub acuzaţiile de şantaj, tâlhărie, lipsire de libertate şi tentativă de omor. Surse judiciare au declarat, pentru Mediafax, că gruparea infracţională are legătură cu cea din care face parte şi Emilian Ştefan, senseiul lui Nuţu Cămătaru.

Şeful Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Mehedinţi, Petri Althamer, a declarat că mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile au primit doi bărbaţi din Drobeta Turnu Severin şi Brezniţa de Ocol (Mehedinţi), iar un alt bărbat din judeţul Gorj a fost lăsat în libertate.

Potrivit aceleiaşi surse, magistraţii au emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile în lipsă pe numele unui al treilea bărbat.

Cinci persoane sunt cercetate în acest dosar pentru constituire a unui grup infracţional organizat, lipsire de libertate în mod ilegal, şantaj, tâlhărie, tentativă de omor.

Miercuri, au fost făcute 14 percheziţii domiciliare în Mehedinţi, pentru destructurarea unei grupări infracţionale organizate specializate în săvârşirea infracţiunilor cu violenţă şi şantaj.

În urma percheziţiilor domiciliare au fost descoperite şi ridicate pentru cercetări, înscrisuri de vânzare-cumparare de imobile, documente auto, contracte de societăţi de pază, patru laptopuri, o unitate de calculator, peste 200 grame de bijuterii, o cagulă, bastoane telescopice, o sabie, două bate din lemn, mănuşi, cuţite, o armă de vanatoare SUHL de calibru 12 mm cu 49 cartuşe, un pistol cu gloanţe de cauciuc, 10 gloanţe cu bile de cauciuc, cinci tuburi goale de calibru 16 mm, trei tuburi goale de pistol 7,62 mm, două tuburi goale de 10 mm, pentru pistol cu bile de cauciuc.

De asemenea, au mai fost ridicate sumele de 35.055 de lei şi 100 de euro şi patru autoturisme de lux, în valoare

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum 30 minute
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum 23 minute
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum o ora
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 2 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Ce scrie L'Equipe despre abandonul Simonei Halep de la Paris: „Ghinion”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(24 de ani, 123 WTA) de la Trophee Clarins din cauza durerilor la genunchiul stâng. L'Equipe, cel mai important cotidian francez, a reacționat după acest eveniment de la Paris.

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 2 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 2 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

Ministerul Justiției de la Chișinău cere restricționarea activităților partidului pro-rus Șansa, legat de oligarhul fugar Ilan Șor

Ziare.com acum 2 ore
Ministerul moldovean al Justiţiei a cerut miercuri, 15 mai, unei instanţe de la Chişinău să impună restricţii privind activităţile politice ale partidului pro-rus "Şansă" timp de şase luni. Partidul pro-rus este legat de oligarhul fugar Ilan Şor, ca

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 12 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Vremea

București
acum

14°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

9°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

16°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°