Finanţatorul îi atenţionează pe sud-americanii Brandan, Bonfim şi Ricardo că vor avea soarta lui Toja, dacă nu se vor cuminţi. Latifundiarul din Pipera a dat deja ordin ca tuturor fotbaliştilor să li se instaleze telefoane fixe la domiciliu, pentru a putea fi controlaţi zilnic.
Veştile că fotbaliştii din Ghencea pierd constant nopţile prin discoteci au ajuns şi la urechea lui Gigi Becali, care este decis să ia măsuri drastice. Vizaţi sunt în primul rând jucătorii sud-americani din lot. „Gata, de acum preiau eu hăţurile. M-am săturat! Bonfim, Ricardo şi încă un jucător au mari probleme cu viaţa extrasportivă. Treaba lor, or să se «cureţe» singuri", a tunat latifundiarul, care s-a supărat şi pe managerul Mihai Stoica, din cauză că acesta le-a permis lui Brandan şi lui Bilaşco să petreacă până la ora 3.00 într-un club, după meciul cu FC Vaslui: „Mi-a zis că le-a dat voie, că erau cu nevestele. Cum aşa?! Eu la Steaua nu accept asta! Tai în carne vie dacă mai prind vreun jucător în oraş după ora 22.00".
„Adevărul" a aflat care sunt măsurile pe care Gigi Becali intenţionează să le ia pentru a-i determina pe fotbalişti să-şi schimbe atitudinea. Astfel, latifundiarul a dat deja ordin ca fotbaliştilor să le fie instalate acasă posturi de telefonie fixă, pentru a putea fi controlaţi zilnic de către unul dintre antrenorii secunzi. „Fiecare jucător va fi sunat la ora 22.30, pe telefonul fix de acasă. Dacă nu răspunde, amendă! La a doua abatere va fi dat afară", a explicat Becali, care intenţionează să pună şi câţiva bodyguarzi pe urmele lor.
Dacă un jucător nu va fi găsit acasă, atunci va primi o amendă de 50.000 de euro. „Aşa l-am cuminţit şi pe Toja, care «rupea» în două discotecile", le-a transmis Becali celor din conducerea Stelei.
Dică, iertat de Becali
La insistenţele lui Sorin Cîrţu, Gigi Becali a revenit asupra deciziei de a nu-i mai pe