...şi a fost spectacolul lui Castellucci, "Hey Girl!", în Festivalul Naţional de Teatru. Lume multă a venit să îl vadă, pentru că este vorba de creatorul care provoacă prin modul său inedit de exprimare artistică, situându-se astfel în topul regiei mondiale, precum îl caracterizează adepţii stilului său avangardist.

"Hey Girl!" a luat naştere în 2006, unindu-şi forţele în naşterea acestei montări mai mulţi producători din câteva ţări. De atunci, spectacolul a tot fost prin lume. Începutul reprezentaţiei te captivează total. Lumina încearcă parcă, sub formă de trăsnet, să vestească trezirea la viaţă a unei fiinţe. Apoi, lumina se revarsă pe scenă, iar pe o masă vedem un corp ce se luptă, cu mişcări lente, să iasă dintr-o protoplasmă. E materia vieţii. Se trezeşte, deci, la viaţă şi încearcă să se curăţe de ceva vâscos ce curge încet. Bucăţile de "material" se desprind de pe corpul fiinţei şi apare femeia. Se dă jos de pe masă şi după ce pielea ei rămâne curată ea este supusă altor transformări, trecând prin anumite etape ale vieţii. Masa rămâne însă să emită acel material care se scurge continuu până la finalul spectacolului.

E o imagine plastică intensă, care acaparează privirea. Apoi apar sunetele, ce cresc foarte tare, pe măsură ce femeia e în chinurile transformării, sunete care pătrund în întreaga ta făptură. Italianul Romeo Castellucci a fost inspirat atunci când a gândit spectacolul "de imaginea unor adolescente aşteptând autobuzul într-o staţie, în faţa şcolii". S-a axat pe momente neexprimate în cuvinte, în care o fată trece de la starea de copil la aceea de femeie. El alege mituri, personaje precum Fecioara Maria, Ioana d'Arc sau Julieta din "Romeo şi Julieta". Viaţa frumoasă şi viaţa dură a femeii create de Castellucci în scenă sunt ca o hipnoză. Fiecare simte ceva la final. Oricum, e meditativ.

Regizorul nu a venit