Romanii au o impresie foarte buna despre ei si despre potentele lor spiritualo-intelectuale, fapt care nu trebuie decat sa ne bucure, pentru ca argumente in favoarea acestei consideratii exista. Suntem, totusi, o natiune europeana, cu vechi traditii culturale, care a dat lumii multe valori grele, care a constituit leaganul unor idei miraculoase, care a avut perioade de adevarat iluminism intelectual. Suntem, totodata, o natiune greu incercata de-a lungul vremilor, ceea ce a obligat mintea sa functioneze si sa gaseasca solutii la multe dintre problemele existentei. Si uneori chiar le-a gasit...
Dar de aici si pana la a afirma, cu o certitudine matematica, faptul ca suntem "cei mai destepti", drumul e prea lung si mai degraba pietruit si prafuit, decat asfaltat si spalat cu detergent.
Cu toate acestea (si cu toate ca nu exista o natiune mai desteapta ca alta, ci doar varfuri, oameni simpli si uscaturi, peste tot in lume), romanii au impresia unei superioritati intelectuale certe. Drept pentru care, mai ales in anii postdecembristi, confratii nostri (nu fac o generalizare, dar sunt destui) au inceput sa se priceapa la orice, indiferent daca stiu sau nu pe ce teritoriu se afla. Astfel a ajuns romanul sa fie filosof rationalist, politician de marca, sau de bloc, medic, inginer, mecanic auto, profesor etc., si mai ales moralist.
La acest capitol chiar se impune o paranteza, ca sa spunem ca la capitolul media s-au descoperit pe la Bucuresti si in alte cateva orase importante niste ziaristi care au ajuns din mecanici de intretinere sau securisti de serviciu, chiar analisti politici, intelegand prin aceasta ca respectivii domni (si chiar cateva doamne) se pricep la politica in ansamblul ei, care cuprinde dincolo de problemele de conducere a unei tari, si celelalte chestiuni organice, gandindu-ma aici la problema drepturilor omului, aparare, integrare
