Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ruşinea de la Zaragoza

Publicat in Buna ziua Brasov, luni 21 iulie 2008 ·

La „Ziua României” de la EXPO 2008 Zaragoza (Spania) n-au participat nici preşedintele şi nici primul ministru. Cum o cere protocolul şi cum se întâmplă în cazul mai tuturor ţărilor participante.

Au participat doar doi miniştri, şi aceştia într-o discreţie aproape totală. Zidul de tăcere l-a spart doar o succintă declaraţie a ministrului Mediului, dată la un post de televiziune prieten, care a fost invitat special şi unic la eveniment. Zicea dl. Korodi că e mulţumit şi că i-a plăcut pavilionul României.

Nu zicea, însă, dl. ministru, multe. N-a scos un cuvinţel despre faptul că pavilionul României s-a deschis cu o lună întârziere faţă de deschiderea EXPO. Că este unul dintre cele mai „sumare” - ca să nu spun mai neinteresante. Că vinovat de întârziere este chiar ministrul Korodi, care a plasat pe umerii prea slabi ai unui consilier nepriceput de-al său sarcina de a fi comisar al pavilionului, însărcinat cu toate operaţiunile de pregătire. N-a suflat o vorbuliţă ministrul acesta al Mediului că toată această operaţiune complexă a fost făcută cadou, fără licitaţie, unui SRL sătesc, prieten de-al său, care habar n-avea la ce şi cum se angajează. Dovadă şi că a facut-o de oaie! Prea ocupat să-şi achiziţioneze autoturisme ecologice şi să facă fel de fel de acţiuni populiste, ministru Mediului a ignorat complet un obiectiv esenţial pentru imaginea României. Am mai traversat în ultimii ani episoade jenante de acest fel. Dar a existat un efort de voinţă politică ce a făcut ca ultimele participări la EXPO - HANOVRA şi EXPO - AICHI, Japonia, să constituie succese şi să contribuie la afirmarea valorilor reale ale ţării. În profundul său diletantism, ministrul Korodi nu numai că a lăsat pregătirea pavilionului la voia întâmplării, aruncând pe apa sâmbetei sumele - nu puţine - alocate. Dar nici măcar n-a catadicsit să-i consulte pe cei care au contribuit la pregătirea

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 6 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 9 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 10 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 7 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 11 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 6 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 13 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 8 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 7 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

13°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°