Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ghid practic pentru părinţii de gemeni

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 6 octombrie 2010 ·

Faceţi un program strict, de la care nu vă abateţi. Fără organizare, îngrijirea a doi bebeluşi e copleşitoare. Sursa: SHUTTERSTOCK

Dacă familiile cu un singur bebeluş se simt uneori depăşite de noile provocări cărora trebuie să le facă faţă, în cazul celor cu gemeni stresul poate atinge limite greu de suportat.

Cum rutina e preferabilă haosului, specialiştii îi sfătuiesc pe părinţi să stabilească un program strict, în aşa fel încât bebeluşii să poate primi atenţia cuvenită, iar părinţii să se poată dedica şi altor activităţi. Pentru ei, este indicat ca minimum 15 minute pe zi să aibă o altă preocupare decât bebeluşii.

Alăptare simultană

Jenifer Walker, mamă de gemeni şi co-autoare a unui "ghid de supravieţuire" pentru părinţii de gemeni, spune pentru webmd.com: "Când ai doi copii, totul trebuie să funcţioneze pe bază de program. Micuţii trebuie obişnuiţi cu aceleaşi ore de hrană şi somn, pentru că altfel părinţii vor obosi rapid şi nu vor mai avea timp pentru alte activităţi".

Soluţia ideală, mai spune ea, este ca gemenii să fie alăptaţi simultan la sâni, însă acest lucru necesită multă coordonare şi răbdare.

Respectaţi-le personalitatea

Nu numai grijile sunt duble în cazul gemenilor, ci şi sumele cheltuite la cumpărături încă din prima lună de viaţă. Se pot face însă economii cumpărând un singur pătuţ, în care micuţii pot sta împreună până încep să facă mişcări ample şi să se trezească unul pe altul.

Indiferent dacă gemenii dorm sau nu împreună, un lucru important pe care părinţii trebuie să-l ia în considerare este transmiterea rapidă a infecţiilor de la unul la altul. Medicii îi sfătuiesc pe părinţi să-i ţină pe micuţi separaţi dacă unul dintre ei vine din maternitate cu o boală contagioasă. La fel, când în copilărie unul se îmbolnăveşte, cel sănătos trebuie să stea în al

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - FCSB a învins Farul şi este campioană din nou, după nouă ani de la precedentul titlu. Imaginile bucuriei din vestiar / Reacţia lui Gigi Becali - VIDEO

News.ro acum o ora
Formaţia FCSB a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 2-1 echipa Farul Constanţa, în etapa a şaptea a play-off-ului Superligii, şi a câştigat titlul de campioană. Precedentul titlu al bucureştenilor data din 2015. În actualul sezon,

FCSB este noua campioană a României! Reacția lui Gigi Becali când a văzut că echipa lui a luat titlul după 9 ani: „Slavă Ție, Doamne”

Cancan acum 2 ore
FCSB este noua campioană a României! Echipa lui Gigi Becali a învins-o pe Farul Constanța, scor 2-1, și astfel și-a asigurat matematic primul loc în clasament. Formația lui Elias Charalambous a pus mâna pe titlu după 9 ani! Ce spune finanțatorul roș

VIDEO Hamas publică o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni răpiți pe 7 octombrie

HotNews acum 3 ore
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a publicat sâmbătă o înregistrare video în care apar doi ostatici israelieni pe care i-a răpit în timpul atacului său asupra sudului Israelului la 7 octombrie și pe care i-a dus în Gaza, potrivit AFP. Fotografii

O cisternă din Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat pe DN 2, la Mărășești. Șoferul a MURIT pe loc

Gandul acum 4 ore
O cisternă înmatriculată în Republica Moldova, încărcată cu etanol, s-a răsturnat, sâmbătă, pe DN 2, în localitatea Mărășești. a fost implicată într-un accident la Mărășești. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea au

FCSB campioană: Becali – Nu mă interesează titlul dacă nu mă duc în cupele europene. Trebuie să iau 7-8 jucători neapărat

News.ro acum 3 ore
Gigi Becali a declarat, sâmbătă seară, după ce FCSB a câştigat titlul, că trebuie neapărat să aducă la echipă şapte sau opt jucători, deoarece doreşte ca în sezo ul viitor echipa să ajungă în cupele europene cât mai departe. “Noi nu trebuie să uităm

CE Canotaj: Aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară

HotNews acum 7 ore
Gianina van Groningen şi Ionela Cozmiuc au obţinut medaliile de aur pentru România în proba feminină de dublu vâsle, categorie ușoară, la Campionatele Europene de Canotaj de la Szeged (Ungaria). Canotaj, echipaj al RomanieiFoto: dpa picture alliance

Biroul Electoral a respins candidatura Dianei Șoșoacă la Primăria Capitalei

Ziua Constanta acum 4 ore
Biroul Electoral al Municipiului București a respins sâmbătă, 27 aprilie, candidatura senatoarei Diana Șoșoacă la funcția de primar general al Capitalei. Potrivit unor surse oficiale, dosarul de candidatură al Dianei Șoșoacă ar fi incomplet. De la

Plângere la CNCD împotriva lui Marcel Ciolacu: „Nu voi accepta să transforme locuitorii din Moldova în subiect de bancuri”

HotNews acum 3 ore
Filip Hăvârneanu, deputat USR de Iași, a anunțat că a sesizat Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) privind afirmația lui Marcel Ciolacu că „Buzăul nu e în Moldova şi vă rog să nu mă jigniţi”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos /

Pensiile pentru luna mai au început să fie plătite. Anunțul Poștei Române

HotNews acum 13 ore
Compania Naţională Poşta Română a anunţat sâmbătă că a început distribuirea pensiilor pentru luna mai, cu o săptămână înainte de Paște. Bani de pensieFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Compania Naţională ,Poşta Română a început astăzi distribuirea p

Motivul pentru care un bărbat a fost reținut în Iași la puțin timp după ce a fost eliberat din închisoare

HotNews acum 7 ore
Un bărbat a fost reținut de polițiștii din Iași la scurtă vreme după ce a fost eliberat din închisoare după a fost prins în flagrant în timp ce deţinea şi transporta heroină. Persoană arestatăFoto: Jochen Tack / Alamy / Alamy / Profimedia Potrivit D

Vremea

București
acum

13°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/19°
Iasi
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

9°/21°
mar.

9°/20°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

10°
dum.

10°/17°
lun.

13°/15°
mar.

13°/15°
mie.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
mie.

8°/17°
Timisoara
acum

dum.

7°/23°
lun.

11°/24°
mar.

10°/23°
mie.

11°/22°