Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Falcă: Am semnale de consternare de la afaceriști italieni după declaraţia lui Ponta

Publicat in CityNews Alba, luni 11 februarie 2013 ·

Primarul Aradului, Gheorghe Falcă, spune că a primit "semnalele consternării şi chiar îngrjorării" din partea unor oameni de afaceri italieni, după declaraţiile lui Victor Ponta referitoare la Silviu Berlusconi, edilul anunţând că se alătură "protestului personal" al italienilor din vestul ţării.

Într-un comunicat de presă transmis luni, primarul Gheorghe Falcă (PDL) îi reproşează premierului Victor Ponta că, "ignorând nu doar prudenţa, ci şi uzanţele internaţionale, îşi permitea să-l compare pe fostul prim-ministru italian Silviu Berlusconi cu fostul dictator comunist Nicolae Ceauşescu". "Indiferent de opţiunea partinică sau doctrinară a socialistului Ponta, acesta ar trebui să ştie că ironia sau chiar obrăznicia nu face parte din arsenalul eficace al diplomaţiei europene. Totodată, domnul Ponta ar trebui să ştie că Silvio Berlusconi este cel mai longeviv prim-ministru al Italiei democratice, ocupând această poziţie în urma unor alegeri libere", arată Falcă.

Falcă aminteşte că ţara noastră are "relaţii excelente" cu Italia, "care se datorează unor politicieni pragmatici, şi, din nou, unor cetăţeni care au ales să investească în România, plasând Italia în topul ţărilor cu investiţii în România". "Prezenţa acestor investitori italieni este importantă mai ales în vestul României, în judeţe precum Arad, Timiş şi Bihor, unde există o importantă comunitate italiană. Ca primar al Aradului, am primit, în ultimele două zile, semnalele consternării şi chiar îngrijorării unor reprezentanţi italieni ai mediului de afaceri local", susţine Falcă.

Falcă afirmă că "declaraţia domnului Ponta este nu doar imprudentă, ci chiar ofensatoare pentru investitorii care doresc să regăsească la autorităţile publice din România echilibrul unor relaţii instituţionale, care să nu fie subminate de declaraţii emoţionale, complet inutile".

"Receptând, ca primar al Aradului, pro

Articolul in CityNews Alba >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O fetiţă de 4 ani care a sărit în faţa unei maşini, la Orăştie, a murit la scurt timp la Spitalul de copii din Timişoara/ Poliţiştii au deschis o anchetă

News.ro acum 53 minute
O fetiţă de patru ani din Orăştie, lăsată nesupravegheată, a sărit în faţa unei maşini, fiind grav rănită. Copila a fost dusă de urgenţă la spitalul din localitate, apoi transferată la Spitalul de Copii din Timişoara, unde a murit. Poliţiştii au des

Cutremur în noaptea de vineri spre sâmbătă în judeţul Galaţi

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 0.24 în judeţul Galaţi. Acesta a avut magnitudinea 2,1 şi s-a produs la adâncimea de 13,5 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea or

Sărbătoare pe 27 aprilie 2024. Zi mare în calendarul ortodox!

Ziua Constanta acum 48 minute
În această lună, în ziua a douăzeci şi şaptea, pomenirea sfântului sfinţitului mucenic Simeon, episcopul Ierusalimului, ruda Domnului. Acest sfânt a trăit pe vremea împăratului Traian, fecior al logodnicului Iosif şi frate al lui Iacov; pe acesta lu

Copilul pelestinian salvat din burta mamei decedate a murit în spitalul din Gaza. „Familia este complet distrusă”

Ziare.com acum o ora
Un copil palestinian prematur salvat din pântecele mamei sale la scurt timp după ce femeia a fost ucisă într-un atac aerian israelian a murit, a declarat unchiul copilului, conform The Guardian. Sabreen Jouda a murit joi într-un spital din Gaza, dup

Blinken afirmă că SUA au văzut dovezi că China încearcă să influenţeze viitoarele alegeri din SUA

News.ro acum 3 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken a declarat că SUA au constatat existenţa unor dovezi ale încercărilor chineze de a „influenţa şi, probabil, interfera” cu viitoarele alegeri din Statele Unite, în pofida angajamentului anterior al liderului

O stradă din centrul Clujului s-a prăbușit. Traficul a fost restricționat

Ziare.com acum 2 ore
O alunecare de teren s-a produs pe o stradă din Cluj-Napoca, fiind afectată una dintre benzi, pe o lungime de 20 de metri. Traficul auto a fost restricţionat, iar zona este monitorizată de echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi P

SUA anunță un ajutor militar de 6 miliarde de dolari pentru Ucraina. Va permite Kievului să „stabilizeze prima linie” VIDEO

Ziare.com acum o ora
Lloyd Austin, ministrul american al Apărării a anunţat vineri, 27 aprilie, o nouă componentă de asistenţă militară pentru Ucraina în valoare de şase miliarde de dolari, într-un moment în care Washingtonul încearcă să recupereze întârzierile în livră

GALERIE FOTO Proteste pro-palestiniene în campusurile universitare din SUA

Mediafax acum o ora
Sute de persoane au fost arestate în această săptămână după ce mai multe şcoli au chemat poliţia în urma protestelor. Administratorii universităţilor se confruntă cu o presiune tot mai mare din partea legislatorilor pentru a ţine în frâu protestele.

„Este foarte bolnav”. Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari

Ziarul Financiar acum 22 minute
Îngrijorările cu privire la Regele Charles sunt din ce în ce mai mari, deoarece se pare că starea de sănătate a monarhului se deteriorează treptat. Potrivit New York Post, oficialii Palatului Buckingham au actualizat periodic planurile funerare ale

Regele Charles al III-lea îşi reia începând de marţi activităţile publice, după mai multe săptămâni de repaos, din cauza unui cancer

News.ro acum 10 ore
Regele Charles al III-lea se pregăteşte să-şi reia activităţile publice - începând de săptămâna viitoare -, în contextul în care medicii săi consideră ”foarte încurajatoare” progresele stării sale de sănătate după ce s-a anunţat că suferă de cancer,

Vremea

București
acum

12°
sâm.

10°/21°
dum.

12°/22°
lun.

13°/22°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

12°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/21°
lun.

10°/21°
mar.

9°/21°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/14°
dum.

12°/18°
lun.

13°/15°
mar.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

7°/18°
dum.

8°/20°
lun.

10°/21°
mar.

9°/20°
Timisoara
acum

10°
sâm.

8°/20°
dum.

10°/24°
lun.

11°/24°
mar.

11°/22°