Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fete de lider sindical, "vedete" în afaceri şi modeling

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 15 februarie 2013 ·

Şeful minerilor din Oltenia, Marin Condescu, şi-a aranjat fetele. Mezina Elena are deja un copil, dar şi un divorţ. Vrea să devină model. Anita, răpită în adolescenţă, a intrat în afaceri şi are contracte cu mari companii

1 /.

În anii ’90, singurul lider al minerilor cunoscut publicului era Miron Cozma. Mai la Sud, în Oltenia, Marin Condescu încă urca treaptă cu treaptă ca reprezentant sindical al ortacilor de la Compania Naţională a Lignitului.

Poate şi pentru că nu avea influenţa de acum, familia Condescu a trecut, în 1999, printr-o întâmplare greu de crezut a se repeta. Anita Condescu, una dintre cele patru fete, care atunci avea 14 ani, a fost răpită de trei apropiaţi şi dusă cu un automobil într-o pădure din apropierea oraşului Târgu-Jiu. În plângerea de la Poliţie, aceasta a scris că a fost doar tăiată cu lama.

Anita cea deşteaptă

După 14 ani, Anita Condescu este un om de afaceri important în judeţ. Conform Gorj News, aceasta a încasat, prin intermediul firmei Elmerom Construct pe care o conduce, în jur de jumătate de milion de euro în ultimii cinci ani de la Societatea Naţională a Lignitului pentru întreţinerea centralelor termice.

A mai avut înţelegeri contractuale şi la Complexul Energetice de la Turceni şi cel de la Rovinari. Multe diintre contracte acordate prin încredinţare directă.

În 2007, DNA a verificat chiar un prejudiciu de cinci milioane de euro pe care firma Anitei îl produsese la companiile de stat, dar a fost găsită nevinovată.

Elena, sex-simbolul familiei

Elena, 21 de ani, a dus şi ea o viaţa agitată. A fost căsătorită, are un băiat şi în ultimele luni fata lu’tata vrea să redevină fotomodel.

Marin Condescu spunea în urmă cu un an, când Elena avea doar 20 de ani, că modelingul nu mai e de fata sa. „I-a trecut vremea Ilenei! (n.r. - aşa o alintă pe Elena). Acum are un baiat de a cărui educaţie t

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 40 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 47 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum 5 ore
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Taiwanul va avea sprijinul lui Trump, dacă acesta va câştiga alegerile, spune un fost ambasador

Mediafax acum o ora
Taiwanul, revendicat de China ca teritoriu propriu în ciuda obiecţiilor autorităţilor de la Taipei, a primit un sprijin puternic din partea administraţiei Trump, inclusiv vânzări de arme. Trump a vorbit cu preşedinta Taiwanului, Tsai Ing-wen, la scu

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 38 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/23°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°