Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul "Madadi" a părăsit Brăila

Publicat in Vocea Brailei, luni 13 iulie 2009 ·

* după ce a solicitat, încă din iarnă, recuzarea completului pentru "lipsă de obiectivitate", omul de afaceri iraniano-român a reuşit să scape de judecătorii brăileni, invocând o "excepţie de neconstituţionalitate" * procesul a fost suspendat chiar înainte de pronunţarea sentinţei, pentru mai multe luni, iar dosarul a plecat la Curtea Constituţională * acuzat de vătămare corporală gravă, patronul "Irmex" SA - care se consideră nevinovat - a fost trimis în judecată pentru că şi-a opărit fiica de 8 ani cu apă fiartă, copilul având nevoie de 75 de zile de îngrijiri medicale *

Avocaţii lui Rouzbeh Madadi, omul de afaceri cu dublă cetăţenie, stabilit de mai mulţi ani la Brăila - acuzat că şi-a rănit fiica, băgându-i mânuţele în apă fiartă -, au reuşit să obţină suspendarea procesului penal, pentru cel puţin şase luni, invocând o excepţie de neconstituţionalitate, cu puţin timp înainte de pronunţarea sentinţei. Potrivit şefului Secţiei Penale a Judecătoriei Brăila, judecător Adrian Vank, inculpatul a invocat, de fapt, două excepţii de neconstituţionalitate, una dintre acestea fiind respinsă, pentru că nu are legătură cu cauza.

A doua, referitoare la dispoziţiile art. 182 Cod Penal (vătămare corporală gravă), a fost admisă, dosarul fiind trimis la Curtea Constituţională. În opinia apărării, articolul de lege invocat încalcă "principiul egalităţii în faţa legii" precum şi "dreptul la un proces echitabil", pentru că sancţionează discriminatoriu persoanele în raport de urmarea produsă prin săvârşirea faptei, raportat la dispoziţiile art. 180 şi 181 Cod Penal (lovire şi vătămare corporală). Potrivit legii, instanţa brăileană este obligată să suspende procesul până la pronunţarea CC. Au existat cazuri în care procesul a fost suspendat şi un an de zile.

Patronul SC "Irmex" SA Brăila, prin cei doi avocaţi aleşi, a solicitat pe parcursul procesului recuzarea (î

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 20 minute
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

ASE București confirmă plagiatul primarului din Alba-Iulia. Gabriel Pleșa a copiat 40% din teza de doctorat

HotNews acum 53 minute
Comisia de Etică Universitară din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE) Bucureşti confirmă acuzația de plagiat în cazul tezei de doctorat a primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Codru Pleşa, informează abnews.ro, care a publicat decizia c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum o ora
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Lovitură pentru Emmanuel Macron. S&P a retrogradat ratingul Franței

Ziare.com acum o ora
Agenţia de evaluare financiară S&P Global Ratings a retrogradat vineri ratingul Franţei, o lovitură pentru angajamentul preşedintelui Emmanuel Macron privind gestionarea datoriei, în condiţiile în care Guvernul nu reuşeşte să ţină sub control situaţ

Zelenski a ajuns în Singapore pentru conferinţa Shangri-La. Liderul ucrainean adună sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace

Mediafax acum 28 minute
Într-o declaraţie pe platforma de socializare X, Zelenski a spus că a venit în Singapore pentru a aduna sprijin din regiunea Asia-Pacific pentru un summit de pace planificat pentru 15-16 iunie în Elveţia. „Securitatea globală este imposibilă atunci

Emmanuel Macron merge, luni, la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii naţionalei Franţei înainte de Euro-2024

News.ro acum 53 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron va merge, luni, în cantonamentul echipei naţionale a Franţei de la Clairefontaine, pentru a-i încuraja pe jucătorii lui Didier Deschamps înainte de Euro 2024. Echipa lui Didier Deschamps a început pregătirile cu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum o ora
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Evaziune fiscală: Bere de aproape 800.000 de euro importată şi vândută fără documente

Mediafax acum 2 ore
Un bărbat de 45 de ani din Republica Moldova este cercetat de poliţişti pentru evaziune fiscală cu un prejudiciu de 2,6 milioane de lei. Acesta ar fi importat 44 de transporturi de bere, pe care ulterior a vândut-o, fără documente legale. Potrivit I

1 iunie - Ziua internațională a copilului

Ziua Constanta acum 5 ore
Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Ziua internaţională a copilului este sărbătorită în aproximativ un sfert din mapamond la 1 iunie. Prima „Conferinţă mondială pentru bunăstarea copiilo

Vremea

București
acum

30°
sâm.

19°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

29°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
sâm.

14°/28°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°