Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CU BORCEA, BECALI ŞI COPOS LA TRIBUNAL- Avocatul se întreabă “baga-mi-aş picioarele, de ce sunt eu avocat?”, un patron răbufneşte “cum să fie fotbaliştii mijloace fixe!”

Publicat in Gandul, miercuri 16 februarie 2011 ·

Audierea acţionarului dinamovist Cristian Borcea în dosarul transferurilor de jucători, în care procurorii acuză scurgerea unor sume de bani către altcineva decât cluburile fotbaliştilor, nu putea să nu creeze spectacol la Tribunalul Bucureşti, mai ales că în sală se aflau fraţii Becali ori Copos. UN REPORTAJ DE ADRIAN ŢONE, adrian.tone@mediafax.ro

George Copos, Mihai Stoica, fraţii Giovanni şi Victor Becali, Gică Popescu s-au strâns miercuri dimineaţa din nou pe holul Tribunalului Bucureşti, unde urma să aibă loc audierea ultimului inculpat din dosarul transferurilor, acţionarul dinamovist Cristian Borcea.

Discuţii şi oarecare bună-dispoziţie în rândul oamenilor de fotbal, mai puţin Borcea, uşor agitat din cauza mărturisirilor pe care urma să le facă şi a faptului că judecătoarea avea înainte un alt dosar greu - "clanul sportivilor".

Vestea că urmează să fie audiat mai devreme, înaintea "sportivilor", îl înveseleşte pe oficialul dinamovist. Sala de judecată devine neîncăpătoare brusc, pe lângă cei implicaţi în dosar intrând şi mulţi gură-cască, "sportivii" cu avocaţii lor şi ziarişti. Abia puteai respira.

Borcea e rugat să explice pe rând ce s-a întâmplat în cazul transferurilor jucătorilor Cosmin Contra, Paul Codrea, Florin Cernat, Bogdan Mara, Nicolae Mitea, Dan Alexa şi Adrian Mihalcea. Neobişnuit cu statutul de inculpat, acţionarul dinamovist cu bronz de Miami explică uşor gâtuit, stăpânindu-şi cu greu emoţiile. Spune că Dinamo a avut un beneficiu de peste 750 de mii de dolari din transferul lui Contra.

Plictisitor pentru mulţi dintre cei prezenţi în sală, motiv foarte bun pentru a pleca. Borcea nu are memoria datelor, dar are noroc cu Giovanni Becali, aflat în sală, aşezat degajat pe o bancă. Ba mai mult, fostul procurator are de obiectat când procurorul e suspicios în ceea ce priveşte suma de transfer: "Ce face bă,

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 8 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 6 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 6 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 7 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Ce pensie va avea Iohannis: „Are 42 de ani de muncă şi 10 de preşedinţie”

Buna ziua Brasov acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a depus cererea de pensionare de la Colegiul Naţional „Samuel von Brukenthal” din Sibiu, lucru deja confirmat de Administraţia Prezidenţială. Preşedintele Klaus Iohannis urmează să împlinească 65 de ani, fiind născut la 1

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 11 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum 9 ore
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 5 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

News.ro acum 6 ore
Formaţia Parma, la care joacă Dennis Man şi Valentin Mihăilă, a obţiinut, miercuri, promovarea în primul eşalon din Italia. În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe to

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

10°
joi

10°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

12°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

11°
joi

11°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°