Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarul pedofilului neamţ Mihai Marcel Trif se va judeca la Curtea de Apel Galaţi

Publicat in Adevarul, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Individul, cetăţean german de origine română, este acuzat că a fotografiat în situaţii indecente trei minore, pe care apoi, prin şantaj, le-a determinat să întreţină relaţii sexuale cu el. Instanţa de fond l-a condamnat la trei ani de închisoare, în lipsă, iar el este dat în urmărire generală. Trif se pretinde avocat, iar la un moment dat a avut chiar şi certificat de revoluţionar!

Mihai Marcel Trif (58 ani), pe numele căruia este emis mandat de arestare preventivă, în lipsă, a fost trimis în judecată pentru corupţie sexuală, act sexual cu minore şi proxenetism, fiind condamnat, în toamna lui 2008, la trei ani de închisoare, cu executare.

Dosarul lui Trif a fost strămutat la Brăila, în 2007, la cererea inculpatului. Potrivit actelor depuse la dosar, Trif, aflându-se în municipiul Sibiu, a racolat trei eleve, unele dintre ele cu vârste sub 15 ani, cărora le-a făcut promisiuni şi le-a oferit telefoane mobile, cadouri, avantaje materiale. Toate acestea,pentru a se lăsa fotografiate dezbrăcate.

Ulterior, ele le-a şantajat pe fete că va publica fotografiile dacă nu fac sex cu el, iar aceastea au acceptat "târgul". Partidele de sex s-au consumat în apartamentul său, pe care-l deţinea în Sibiu, precum şi în pensiunile din zonă.

Trif mai este acuzat că a obligat minorele să se dedea la acte cu caracter obscen (să mimeze că fac sex, să se „joace" cu două vibratoare etc.), în prezenţa fetelor de aceeaşi vârstă cu ele, audiate ca martori în dosarul penal. De asemenea, a recurs chiar el la asemenea obscenităţi, precizează anchetatorii, în prezenţa minorelor sau asupra acestora. Totul s-a petrecut în anii 2003, 2004 şi începutul lui 2005.

Mihai Marcel Trif a fost arestat preventiv pe 13 mai 2005, iar pe 10 iunie, acelaşi an, a fost pus în libertate. I s-a interzis, însă, să părăsească Sibiul. Pe 20 august 2007, a fost înlăturată şi această interdicţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO+FOTO Incident INCREDIBIL la Turneul de la Roma. Novak Djokovic s-a prăbușit la pământ, după ce a fost lovit în cap cu un obiect

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
După ce s-a calificat fără probleme în turul trei de la Roma, învingându-l în două seturi pe Corentin Moutet, scor 6-3, 6-1, Novak Djokovic (36 ani) a avut parte de un incident neplăcut după încheierea disputei.

O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ

HotNews acum 4 ore
O furtună solară de o intensitate rară se îndreaptă spre Pământ și ar putea provoca perturbări ale rețelelor electrice și sateliților încă de vineri seara, precum și aurore impresionante, au avertizat autoritățile americane, potrivit AFP. furtună so

Aproximativ 30 de răniţi spitalizaţi, doi grav, în Argentina, într-o coliziune între două trenuri pe un pod feroviar în cartierul Palermo, la Buenos Aires. Zeci de ambulanţe la faţa locului. 90 de persoane evaluate, 60 rănite, 30 uşor

News.ro acum 2 ore
Aproximtiv 30 de persoane au fost spitalizate, două în stare gravă, în urma unei coliziuni între un tren de periferie din Buenos Aires cu o ramă de întreţinere, anunţă salvatori, relatează AFP. Cei doi răniţi grav - cu traumatisme craniene - au fost

Kylian Mbappe şi-a anunţat plecarea de la PSG: „Am nevoie de o nouă provocare”!

News.ro acum 4 ore
Atacantul francez Kylian Mbappe a postat vineri seara pe reţelele de socializare un mesaj prin care îşi anunţă plecarea de la gruparea Paris St Germain. „Întotdeauna am spus că mă voi adresa vouă! Am vrut să vă anunţ tuturor că acesta este ultimul m

Tragedie la Spitalul de Urgență din Târgoviște. Un tânăr s-a aruncat pe geamul salonului unde era internat, în prezența familiei

Ziare.com acum 3 ore
Un tânăr de doar 22 de ani a murit vineri, 10 mai, la Spitalul Județean de Urgență din Târgoviște, după ce s-a aruncat pe geamul salonului de la secția de chirurgie unde era internat. Tânărul a făcut gestul extrem chiar în prezența familiei, care er

Luptătoarele Kriszta Incze și Cătălina Axente s-au calificat la Jocurile Olimpice de la Paris! »Delegația României a ajuns la 85 de sportivi

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Kriszta Incze, categoria 62 kg, și Cătălina Axente, 76 kg, și-au obținut biletele pentru Paris în turneul de calificare mondial de la Instanbul. Cu o zi înainte, Alin Alexuc Ciurariu reușise același lucru la greco-romane, categoria 130 kg. Ivanova,

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum 6 ore
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Titluri de stat Tezaur: Statul se împrumută de la români cu dobânzi neimpozabile de până la 6,85%

Wall-Street.ro acum 9 ore
Românii pot investi, începând de luni, 13 mai, în titlurile de stat TEZAUR, cu maturitãți de 1 și 3 ani, cu dobânzi anuale de 6% și, respectiv, 6,85%. Veniturile obținute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanțelor sunt neimpo

Marcel Ciolacu, întrebat dacă e bine ca PSD să susţină un primar condamnat pentru proxenetism: „Românii au întotdeauna dreptate”

HotNews acum 3 ore
Întrebat vineri, la Brăila, dacă i se pare potrivit ca o persoană condamnată pentru proxenetism şi participare la grup infracţional să fie candidat din partea social-democraților, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a evitat un răspuns clar, limitându-se s

Vremea

București
acum

11°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

13°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

sâm.

9°/17°
dum.

13°/16°
lun.

11°/14°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
mar.

8°/18°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°
mar.

10°/21°